Acasă Sport Fotbal – Liga 1 / Astăzi, pentru Ceahlăul în campionat apare: Încă...

Fotbal – Liga 1 / Astăzi, pentru Ceahlăul în campionat apare: Încă o şansă de a rămâne departe de retrogradare

632
0
DISTRIBUIȚI

 

Ceahlăul stă astăzi (ora 18.30) în faţa unui alt meci cu miză dublă. Pe terenul sintetic de la la Chiajna, în cadrul etapei cu numărul 7 a turului Ligii 1 de fotbal, formaţia pietreană întâlneşte pe una dintre contracandidatele evitării retrogradării, Viitorul Constanţa. Spre deosebire de adversari (locul 16, cu doar 3 puncte obţinute în urma tot atâtor remize), pietrenii stau ceva mai relaxaţi în clasamentul la zi: locul 7, după trei victorii, o remiză şi două înfrângeri.

„În campionatul de faţă, nu mai eşti sigur pe evitarea retrogradării nici atunci când ai ajuns între primele cinci-şapte locuri. Cu două-trei meciuri pierdute conse-cutiv, cobori imediat la re-trogradare!“, avertiza tabăra pietreană, unul dintre antrenorii foşti adversari ai Ceahlăului, la etapele precedente.

Două zile de pregătire cu lotul complet

Neînvins cu ai noştri de la preluarea echipei în ultimele patru etape a campionatului, antrenorul Florin Marin a încercat, atât cât a avut timp şi întregul lot la dispoziţie în zilele premergătoare disputei, să pregătească tactica pentru un alt rezultat pozitiv. Doar joi şi vineri a avut la dispoziţie Marin, întregul său efectiv, pentru a defi-nitiva planurile jocului de astăzi. Şapte dintre componenţii lotului lărgit pietrean (Calancea, Clonin, Popadiuc, Ştefănescu, Achim, Chitoşcă şi Căruţă) au lipsit de la programul formaţiei lor de club, timp de aproape o săptămână, fiind convocaţi la loturile echipelor naţionale de care aparţin.

Cu o bună organizare a jocului, mizează pe cel puţin un punct

Achim şi compania mizează pe cel puţin un punct reuşit în „meciul de 6 puncte“ cu Viitorul Constanţa. „Sper ca elevii mei să nu-şi piardă concentrarea, să arate aceeaşi determinare şi agresivitate pozitivă în joc. Doar cu o bună organizare putem continua seria rezultatelor pozitive în campionat“, declara Florin Marin, înaintea deplasării lotului său, spre oraşul ilfovean. Fundaşul Lucian Cazan şi mijlocaşul Oleg Clonin erau jucătorii incerţi pentru meciul de astăzi cu Viitorul, înaintea plecării de ieri dimineaţă spre Chiajna.

Ianis Hagi, posibil debut în Liga 1 împotriva Ceahlăului

De partea cealaltă, cu patronul Gheorghe Hagi mai aproape ca oricând de antrenamentele şi nevoile dobrogenilor, cei de la Viitorul Constanţa au doar varianta unui succes la vizita Ceahlăului. Fără o victorie strânsă până acum şi fără toate cele trei puncte obţinute în partida de astă-seară, gazdele se vor afunda serios în clasament. Împotriva alor noştri, în echipa Viitorului poate debuta la nivelul campionatului primei Ligi chiar fiul patronului echipei, Ianis Hagi.

„Sper ca noi să fim mai determinaţi în reuşita rezultatului pozitiv“

Chiar şi fără acesta din urmă pe teren, dobrogenii formează un colectiv mult mai tânăr decât cel al Ceahlăului. „Sunt jucători foarte talentaţi, de mare perspectivă, iar meritul cel mare îi aparţine lui Gică Hagi, care a avut curaj să pornească la luptă în primul eşalon cu un asemenea pariu. Eu sper ca noi să fim mai determinaţi în reuşita unui rezultat pozitiv“, completa tehnicianul Ceahlăului, după analiza scurtă a adversarilor de la Viitorul Constanţa.

Etapa a VII-a în Liga 1 a început de ieri, cu primele două partide (FC Braşov – Concordia Chiajna, respectiv Steaua – Gaz Metan Mediaş), terminate după închiderea ediţiei noastre. Runda va continua după programul:

* sâmbătă: CFR Cluj – Astra Giurgiu.

* duminică: CSMS Iaşi – ASA Tg. Mureş / Rapid – U. Cluj / FC Botoşani – Dinamo.

* luni: CS U Craiova – Oţelul Galaţi / Pandurii Tg. Jiu – Petrolul Ploieşti.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.