Petruţ Popovici este funcţionarul care se ocupă de faţa oraşului Bicaz şi, în acelaşi timp, coregraful care insuflă elevilor, din aceeaşi urbe, dragostea pentru zestrea tradiţiei populare româneşti. Un om care ne-a dat de înţeles că nu se dedublează pentru a face cele două activităţi deoarece ataşamentul pentru tradiţii îl poartă mereu cu el, chiar dacă meseria de şef Serviciu Administrativ, în cadrul Primăriei Bicaz, îi mănâncă aproape tot timpul. La 57 de ani, câţi are Petruţ, o zi obişnuită de muncă începe în jurul orei 4.30. Nu iese singur în „câmpul muncii“. Mai are alături o mică armată de oameni, împreună cu care caută să strângă gunoaiele aruncate la voia întâmplării de bicăjenii neglijenţi, să lase în urmă străzile curate, să îngrijească de spaţiile verzi. La propriu, bicăjenii matinali, care trebuie să ajungă la serviciu la primele ore ale dimineţii, dau „mărturie“ că Petruţ Popovici este treaz cu mult timp înaintea lor. Petruţ nu garantează că este neapărat omul care dă trezirea în Bicaz şi asta dintr-o modestie pe care o păstrează ca pe o filosofie de viaţă.
„Eu când am de vorbit, vorbesc despre persoana mea. Am fost şi voi fi omul care nu a fost interesat de ce şi cum fac alţii, ci de ceea ce pot şi fac eu. Poate, dacă m-ar interesa ce fac alţii, aş acumula mai multe stări negative sau poate, de ce nu, pozitive. Cred, însă, că atunci când eşti prea interesat de persoaneledin jurul tău înseamnă că tu nu mai ai mijloc de preocupare. Te gândeşti la alţii, în loc să te concentrezi la ceea ce ai tu de făcut şi rişti chiar să te duci în derizoriu“, a spus Petruţ.
Titulatura de şef Serviciu Administrativ, pe care o deţine din 2014, i-a adus responsabilitatea de a se îngriji de două compartimente: Spaţii Verzi şi Casa de Cultură.
„Pornind de la dudăi, am ajuns la gazon
Munca pentru curăţenia oraşului începe atât de devreme tocmai datorită unei amintiri care, altădată, reprezenta viaţa de zi cu zi a locuitorilor din oraşul de la poalele barajului.
„Din ‘79, de la vârsta de 19 ani, am lucrat la Fabrica de Ciment. Îmi era oarecum când vedeam dimineaţa că se mătură după ora 6, momentul când cei mai mulţi plecau la serviciu. Din această cauză, oamenii erau prăfuiţi. Am căutat în aşa fel încât să pun oamenii să măture la ora 5, încât la ora 6 să fie curat oraşul. Era foarte enervant să vezi, la 6 dimineaţa, că se dă cu măturoiul pe lângă tine. Dimineaţa se poate lucra liber, frumos, iar la 6 este măturat. A fost mai greu, la început, să-i conving pe oameni de acest program deoarece au fost obişnuiţi într-un fel, dar am trecut şi peste asta“, a mai spus Petruţ. Poate una dintre cele mai mari supărări pricinuite de această meserie este atunci când vede că acolo unde a făcut curăţenie, oamenii nu întreţin, dar este încrezător şi spune că a început să vadă implicarea locuitorilor. Exceptând “uscăturile“, spune că, în gene-ral, bicăjenii sunt alături de el în privinţa curăţeniei. „Acum când văd puţin gunoi mă sună imediat, dar înainte când erau mormane nu-i mai interesa. Deci îi aducem pe calea noastră. Mai avem unele aspecte care pot fi corectate, însă mă bucur cel mai mult că, în 3 ani, am adus spaţiile verzi la gazon. Pornind de la dudăi, am ajuns la gazon. Asta şi datorită faptului că atunci când am cerut administraţiei locale utilajele de care am avut nevoie, am fost sprijiniţi“, a adăugat Petruţ.
Chiar dacă mai are de luptat cu mentalităţile celor care, în continuare, aruncă moloz şi rumeguş în albiile râurilor Bicaz şi Bistriţa, lasă gunoaiele pe malul de la Baicu sau „confundă“ tomberonul cu coşul de gunoi amplasat pe trotuar, Petruţ Popovici spune că meseria asta, pentru el, este o cruce care trebuie dusă până la capăt.
„Pentru mine, meseria asta este cu program non-stop. Atât timp cât ai venit în slujba cetăţeanului, din punctul meu de vedere, stai cu arma la picior. Indife-rent că-i miezul nopţii sau dimineaţa devreme. Mai ales cum a fost cu intemperiile astea, am ajuns acasă, am mâncat, a sunat telefonul şi am plecat. Eu când m-am angajat în treaba asta am spus că îmi duc crucea până la capăt. Când nu mai pot, fac un pas înapoi şi spun că atât am putut să fac. Las locul pentru altul, să facă mai mult. Noi suntem pentru cetăţeni şi atât timp cât omul vede că toate cartierele, zonele sunt tratate cu acelaşi regim atunci ne-am făcut datoria. Vreau un oraş curat, dar nu spun asta cu tonul cu care o spun alţii prin campanii electorale. Îmi doresc să fie respectată munca celor care întreţin curăţenia oraşului şi nu mă doare indiferenţa celor care nu ţin cont de asta. Din contră, mă încurajează să lucrăm şi mai mult. Întotdeauna, persoanele care vor să te tragă în jos sunt sub tine, iar pe mine acestea nu m-au interesat.“
„Tradiţia şi obiceiurile româneşti trebuie duse mai departe indiferent de greutăţile care sunt“
Un alt compartiment pe care Petruţ îl are în subordine ţine de activitatea Casei de Cultură. O activitatea care-i este dragă sufletului, deoarece de aceasta îl leagă mai multe amintiri. De altfel, cele mai profunde şi pentru că la bază este un artist. Unul şcolit la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti şi care, din 2012, a ajuns să obţină ti-tulatura de maestru coregraf. Face parte din Asociaţia Coregrafilor din România, avându-l ca „şef“ pe Marin Barbu (cunoscut de telespectatori ca „nea Marin“), preşedintele acestei instituţii. La Casa de Cultură, fostul Club al Cimentiştilor, a fost o bună perioadă de timp director. „Am avut ansambluri la Combinatul de Lianţi şi Azbociment Bicaz, aşa se chema înainte de ‘89. Pe urmă a venit Moldocim şi apoi Carpatcement. Preluam copii de la liceu. Înainte, obligatoriu li se asigurau locuri de muncă. Făceam dansuri cu ei şi pe urmă, după ce terminau şcoala, veneau în fabrică şi se angajau. Iar aici formau ansamblul fabricii. Am avut ansambluri cu câte 8 familii, care s-au căsătorit, i-am cununat, le-am botezat. S-au cunoscut la liceu şi şi-au legat destinele în cadrul ansamblurilor“, a adăugat Petruţ.
Pasiunea pentru dans a plecat, aşa cum ne-a spus, de la mama lui, care prin anii ‘50 activa într-un ansamblu de dans. Acum, coregraful are în grijă câteva zeci de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr.1 şi Liceul „Carol I“ unde a format vreo trei ansambluri. Totul a plecat de la o provocare lansată de băiatul lui, Casian, care acum este în clasa a XII-a.
„Când am făcut primul ansamblu, l-am făcut datorită băiatului meu. Casian împreună cu colegii lui au format o familie. A venit cu propunerea asta, de a face un ansamblu, şi i-am întrebat dacă au curaj. Eu tot am mai avut nişte încercări, dar elevii veneau şi după câteva repetiţii fugeau. Au avut curaj, au mers 4 ani şi acum nu mai scap de ei că vor din ce în ce mai mult. Sunt copii extraordinari.“ Pentru că cei din clasa a XII-a sunt pe picior de plecare, noul Ansamblu „Floare de Colţ“, de la liceu, va fi format din generaţia „bobocilor“. Cu toate acestea, Petruţ nu s-a rezumat la atât. Nu cu mult timp în urmă a format Ansamblul „Floare de Colţ“ – Juniori, cu elevi de la gimnazială. Demn de menţionat este faptul că acest efort coregraful Petruţ îl face fără a fi remunerat.
„Au venit părinţii şi m-au rugat să le învăţ copiii să danseze. Le-am spus să facă nişte perechi şi să vină la Club cu este. Nu sunt retribuit şi nu iau bani pentru aşa ceva. Ceea ce fac, fac din plăcere. Sunt care plătesc pentru cursuri, eu nu iau bani pentru aşa ceva. Mai am două ansambluri la liceu. Cât mă ţin picioarele susţin aceste ansambluri. Am câteva vorbe dragi mie după care îmi ghidez paşii în această pasiune: «Tradiţia trebuie dusă mai departe indiferent de greutăţile care sunt.»,«Să muncim româneşte, să gândim româneşte să dansăm româneşte.», «Ce poate fi mai frumos decât cântecul, jocul şi portul românesc?»“
Răsplata acestei munci, aşa cum ne-a spus cel care iubeşte scena, este că în mijlocul tinerilor se încarcă cu energie pozitivă. Asta nu înseamnă că disciplina este lăsată deoparte. În acest context, elevii din ansambluri ştiu că, vreme de 3 ore, cât ţine o repetiţie, telefoanele sunt folosite doar în caz de urgenţă. Bucuria este reciprocă. Copiii ies din cotidian şi socializează într-un alt mod, înţeleg mai bine tradiţiile şi valoarea lor, iar coregraful îşi alimentează „bateriile“ pentru a fi omul productiv de pe teren, care trebuie s-o ia de la capăt în fiecare 4.30 ale dimineţii. Pentru asta a ţinut să spună că, pe lângă valorile tradiţiilor româneşti, o altă valoare pe care o preţuieşte este familia, fără de care nu ar fi reuşit să fie omul de astăzi.
(T. MARIAN)