Zăpada căzută în mijlocul primăverii a dat peste cap întregul judeţ. Autorităţile au arătat că nu se descurcă în astfel de situaţii, la fel şi compania E.ON, care nu a reuşit să preia măcar toate sesizările venite din partea cetăţenilor, fără a mai discuta şi despre intervenţii în acest context.
Locuitorii satului Luminiş, din comuna Piatra-Şoimului, sunt unii dintre cetăţenii care s-au izbit de indiferenţa autorităţilor şi de neputinţa celor de la compania furnizoare de energie electrică.
Pierderi însemnate, clienţi trataţi cu obrăznicie
Satul Luminiş a rămas fără electricitate încă de joi (20 aprilie), când stratul de zăpadă era destul de consistent. De joi şi până sâmbătă, locuitorii au încercat să anunţe telefonic compania E.ON, însă demersurile lor au rămas fără rezultat. Ba nu reuşeau să dea de operatoare, ba, când dădeau, acestea le spuneau că echipele intervin, dar în realitate gospodăriile erau tot în beznă.
Între timp, mâncărurile s-au stricat prin frigidere, iar agenţii economici din zonă au fost nevoiţi să-şi închidă afacerile şi să-şi ducă mărfurile perisabile în alte zone, pe la cunoscuţi, unde exista electricitate. Fiecare s-a descurcat cum a putut, însă cheltuielile au crescut, iar pierderile au fost pe măsură.
„În perioada 20 – 22 aprilie nu am avut energie electrică, fapt ce mi-a provocat costuri suplimentare şi pierderi economice. Am întreprins toate demersurile pentru a semnala avaria la E.ON, dar, de cele mai multe ori, nu am putut comunica. La un moment dat, am dat de cineva la telefon, am sesizat situaţia, mi s-au dat asigurări că se va rezolva, dar fără rezultat. În situaţii similare au fost şi alţi locuitori din zonă, care au făcut demersuri pentru a semnala defecţiunea, dar nu au putut lua legătura cu reprezentanţii companiei“, a declarat Luminiţa Dumitraşcu, admi-nistratorul unei societăţi comerciale din satul Luminiş.
„Firma E.ON a fost depăşită de situaţie şi a încercat să ne liniştească afirmând că în sat este o echipă operativă, asta vineri, pe 21 aprilie, care va rezolva deficienţele, şi va pleca în momentul în care totul va fi în ordine. Acest lucru nu s-a întâmplat. Noi am insistat cu telefoanele, iar când am dat de operatoare, aceasta ne-a tratat cu impertinenţă şi cu un voca-bular neadecvat momentului şi pro-blemelor cu care ne confruntam. Cu alte cuvinte ne-a vorbit urât“, a adăugat Constantin Butură, localnic.
„Suntem profund dezamăgiţi. Şi de E.ON, şi de autorităţi“
După două zile fără energie electrică, fără să vadă nicio maşină a E.ON, trecând în deal sau la vale, cetăţenii au apelat la primarul comunei, poate că el se descurcă mai bine în astfel de situaţii. La rândul lui, primarul a pus mâna pe telefon şi a sunat la dispecera-tul E.ON, pentru că nu avea nicio altă soluţie pentru problema apărută. „Primarul nu avea nici el cu ce să ne ajute, aşa că a sunat la E.ON, dar tot degeaba. Atunci ne-am gândit să venim la Piatra-Neamţ, poate reuşim să stăm de vorbă cu cineva care ne poate înţelege şi ne poate ajuta.
Sâmbătă am venit la E.ON, la sediul din Piatra-Neamţ, unde erau mai multe maşini de intervenţie parcate, iar paznicul ne-a spus că în teren acţionează două echipe, una pe rural, şi alta pe urban“, a mai spus Constantin Butură.
Pentru că nu au avut cui să se adreseze la E.ON, cetăţenii au ajuns la Prefectura Neamţ, cu gândul că poate aici îşi vor putea spune oful şi, totodată, poate problema lor va fi rezolvată. Aveau şi o plângere scrisă, semnată de 30 de locuitori ai satului Luminiş, în care semnalau ceea ce li s-a întâmplat.
„Noi am considerat problema noastră o situaţie de urgenţă. Deja era sâmbătă, nu aveam curent electric de trei zile. La Prefectura Neamţ ne-a întâmpinat jandarmul care ne-a spus că nu e nimeni înăuntru, iar el nu ne poate prelua sesizarea deoarece are doar atribuţiuni de pază. Dacă nici la Prefectura Neamţ nu există un comitet sau vreo echipă pentru situaţiile de urgenţă, unde să mai mergem în altă parte? În cele din urmă, sâmbătă, la ora 20.00, totul a reintrat în normal pentru că a venit curentul. Suntem profund dezamăgiţi de tot ceea ce s-a întâmplat. Şi de E.ON, şi de autorităţi, de tot. Dacă nici măcar nu ai cui să te plângi în situaţii de genul acesta…“, a mai spus Constantin Butură.
„Prioritatea intervenţiilor a fost stabilită în funcţie de numărul de consumatori“
Prefectul interimar al judeţului Neamţ, Iulian Jugan, a ţinut să reitereze eforturile depuse pentru deblocarea drumurilor naţionale şi judeţene, în perioada în care a fost înregistrat codul portocaliu de ninsori şi viscol, şi că una dintre situaţiile de urgenţă a fost şi întreruperea furnizării energiei electrice ce a afectat 64 de localităţi.
„A fost o situaţie fără precedent în ultimii 20 de ani. Operatorul economic a informat Comisia pentru Situaţii de Urgenţă pe tot parcursul manifestării fenomenelor meteo periculoase şi a menţionat că prioritatea intervenţiilor a fost stabilită în funcţie de numărul de consumatori şi de nevoia de a asigura prioritar furnizarea de utilităţi publice“, a mai spus prefectul interimar Iulian Jugan.
Reprezentanţii companiei E.ON România au declarat că avariile numeroase, produse de cantităţi însemnate de precipitaţii şi vântul puternic, au dus „înroşit“ liniile Call Center.
„La sfârşitul săptămânii trecute, cinci judeţe din Moldova au fost afectate de codul portocaliu de ninsori şi viscol, inclusiv judeţul Neamţ. Acest fapt a generat avarii multiple în reţelele de distribuţie a energiei electrice şi, implicit, o creştere exponenţială a apelurilor în Call Center-ul companiei, preluarea apelurilor de la consumatori fiind uneori îngreunată“, a declarat Corneliu Zaiţ, purtător de cuvânt al E.ON România.
(Natalia RÎŞTEI)



