Taxaţi la centura de siguranţă

Data:

Săptămâna trecută, la nivel judeţului, poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic şi verificarea folosirii  dispozitivelor de siguranţă omologate. Celor care au pus în pericol siguranţa circulaţiei le-au fost aplicate 1.160 de sancţiuni contravenţionale, pentru abaterile constatate fiind reţinute 68 de permise şi retrase 58 certificate de înmatriculare.

Dintre acestea, 410 amenzi au fost date şoferilor şi pasagerilor ce nu purtau centura de siguranţă şi patru pentru lipsa dispozitivelor de retenţie în cazul minorilor. Totodată, pe parcursul desfăşurării acţiunilor, oamenii legii au constatat 20 de infracţiuni.

„Centura de siguranţă este unul dintre cele mai importante accesorii cu care poate fi dotat un automobil. Aceasta poate salva vieţi, lucru demonstrat în existenţa ei de aproape 65 de ani. Statisticile arată că portul centurii de siguranţă reduce cu aproximativ 50% rata deceselor şi a rănirilor. În concluzie, dacă vă deplasaţi cu un autovehicul, indiferent de durata călătoriei, nu uitaţi să folosiţi centura de siguranţă! În cazul unui accident aceasta vă poate salva viaţa!“, a declarat subinspectorul Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Copilaş rănit la Poiana Teiului

Sâmbătă după-amiază, în comuna Poiana Teiului, a avut loc...

Mansardă în flăcări

Din cauza unui scurtcircuit electric la mansarda unei case...

Anunt mediu

  DIRECȚIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul județul Neamț, municipiul Piatra...