Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier, sâmbătă dimineaţă, în comuna Crăcăoani. Evenimentul a avut loc la ora 7.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Un localnic în vârstă de 79 de ani conducea o maşină pe DC 164, către satul Magazia, a pierdut controlul direcţiei părăsind carosabilul şi s-a răsturnat în afara acestuia. Şoferul, care nu băuse alcool, a suferit mai multe leziuni fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Dimitrie“ Târgu-Neamţ.
Şi vineri seară (la ora 20.30), alt accident s-a petrecut în municipiul Roman. Un localnic (58 de ani) mergea cu autoturismul pe strada Vasile Lupu şi, la intersecţia cu strada Griviţei, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire“, izbind un concitadin (17 ani) care era pe trotineta electrică şi avea prioritate. Şoferul l-a dus pe tânăr la spital după care a revenit la locul evenimentului. În cele două cazuri sunt continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă. (Mihai SAVA)



