Joi, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, sprijiniţi de „mascaţi“, au făcut o percheziţie domiciliară în comuna suceveană Slatina, într-un dosar privind transportul ilegal de material lemnos. În urma verificărilor a fost dispusă confiscarea valorică a 39,37 metri cubi de lemn, în valoare de aproape 11.000 de lei. Dosarul se află în instrumentarea Parchetului Roman. În cadrul acti-vităţilor, oamenii legii au beneficiat şi de sprijinul reprezentanţilor Gărzii Forestiere Suceava. Aceştia au efectuat cubajul materialului lemnos identificat
într-un depozit. Pentru completarea probatoriului, poliţiştii au ridicat două dispozitive de stocare aferente unui sistem de supraveghere video, un laptop şi două telefoane mobile. Cercetările sunt efectuate pentru transportul materialelor lemnoase fără documente legale de provenienţă, în cazul unor cantităţi de cel puţin 20,01 mc, faptă prevăzută de Codul Silvic.
(Mihai SAVA)



