Secu şi Izvoru Alb au căzut pradă tăietorilor de păduri

Secu – Izvorul Alb sunt două sate care aparţin de oraşul Bicaz, în care câteva zeci de suflete încearcă să-şi ducă traiul în condiţii vitregite, într-o izolare aproape perfectă. De câteva luni, însă, traiul lor, aşa chinuit cum era, a fost zbuciumat de zgomotul drujbelor, de copacii puşi la pământ, de traficul greoi şi insistent al maşinilor de mare tonaj. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, drumul greu accesibil, dar care le facilita ieşirea spre civilizaţie, a fost distrus de exploatatorii de masă lemnoasă.

„Nici cu maşina de teren nu putem străbate“

Drumul ce duce spre satele Secu şi Izvorul Alb se întinde pe o distanţă de aproape zece kilometri şi nu trădează în niciun fel existenţa unei comunităţi în mijlocul pădurii. Poate doar o Dacia abandonată de şofer, după ce o roată a cedat din cauza drumului. Sau poate cele două indicatoare bătute în copacii de pe margine, care arată că undeva ar exista locuri de cazare. După aproape o oră de mers prin pădure, câteva căsuţe uitate parcă în trecut apar în peisaj întregind apoi imaginea sătucului de munte. Câţiva localnici trebăluiesc prin gospodării, alţii muncesc la un gater. Nimic nu-i poate deranja din activităţile pe care le au. Alţii, mai tineri, sunt plecaţi la serviciu în oraş, iar copiii la şcoală. Mergând mai departe, pe un drum mai rău decât cel forestier, ajungem în satul Izvorul Alb. Aici întâlnim localnici mâhniţi, îngrijoraţi, revoltaţi din cauza exploatatorilor de masă lemnoasă care, de câteva luni bune,

le-au risipit liniştea. Le-au stricat singurul lor drum pe care ajungeau ceva mai uşor la Bicaz. Acum nu-l mai pot folosi. Oamenii au pregătite două maşini de teren pe care le folosesc în zonă. Într-una suntem şi noi invitaţi să urcăm pentru a ne arăta dimensiunea dezastrului. Nu porneşte, aşa că ne urcăm în cealaltă. Localnicii sunt nerăbdători să ne arate drumul pe care ei aveau acces spre Bicaz, de parcă povestindu-ne nu i-am fi crezut. Părintele paroh Aurel Florea se oferă să ne arate împrejurimile şi aşa purcedem la drum împreună cu alţi doi localnici, Stelian şi Alexandru.

„Aici nu ai ce căuta cu maşină mică. Numai cu de astea mari poţi merge. Dar pe drumul ăsta care-i spune comunal, nici cu maşina asta de teren nu putem străbate. Ne mai rămâne drumul forestier, dar e destul de rău şi acela“, spune părintele care continuă să ne povestească, completat fiind de ceilalţi doi: „Oamenii aceştia au o istorie atât de zbuciumată, de nu vă puteţi imagina. Izvoru Alb a fost o minunăţie de aşezare, te ungea la suflet, dar a avut o soartă dramatică. Acum le rămăsese şi lor drumul acesta pe care ajungeau la civilizaţie. Drumul era foarte bun pentru noi până ce a venit firma de exploatare. Uitaţi cu arată!“, şi ne face semn să fim atenţi la morcila care se cască în faţa maşinii.

„Peste tot numai cioate. Ce măcel!“

„În 32 de ani de când sunt aici, nu am văzut să scoată atâta lemn. Cum reuşesc să taie atâta fără să intervină nimeni? Aici este un ocol silvic privat care nu răspunde în faţa nimănui probabil. Uitaţi munţii de lemn!“, făcându-ne atenţi la co-pacii stivuiţi pe marginea drumului.

Din când în când, preotul îi mai atrage atenţia şoferului să fie prudent pentru că o manevră greşită ne poate duce direct în pârâu: „Să mergi uşor ca să putem ieşi, că nu-i de glumă! Sperăm să ieşim!“.

Apoi părintele continuă: „Astă iarnă era cam de 20 de ori aşa ceva! Bine că i s-a dat lui Sturza pădure, iar veteranilor de război de aici, care aveau dreptul legal la cinci hectare de pădure, nu li

s-a dat la niciunul. Au spus că nu mai este fondul forestier disponibil. Dar pentru Sturdza s-a găsit. Cu o excepţie, un veteran de război a primit pădure într-un vârf de stâncă, unde nici pasărea nu poate lua o rămurică. Încă o dată batjocură faţă de oameni. Uitaţi-vă ce este aici! Se taie în disperare şi nu doare pe nimeni. Nu se duc pe axial că nu li se dă voie, au pus barieră şi normal că trec pe la noi prin sat şi ne distrug drumul. Primarul spune da, niciodată nu. Într-adevăr a trimis jandarmii, dar nu s-a întâmplat nimic. Ne înţelegem foarte bine cu primarul, s-a implicat dar nu cu pumnul în masă, să spună «Nu treci!». Dacă plouă un pic, nu se mai poate urca! Uitaţi ce monştri au adus cu care lucrează! Ce distrugeri fac utilajele astea! Cei de la Mediu cum îşi justifică pâinea? Un băiat de la Secu a tăiat un fag pentru o bătrână care murea de frig, astă iarnă. Au venit jandarmii şi i-au făcut dosar penal, iar unde se fură milioane de metri cubi, nu se mai fac dosare. Îţi faci cruce ce oameni pot fi! Nu există în lume cum este în ţara noastră. Am vrut să fac sesizări şi m-a întrebat: «Dar dumneavoastră cine sunteţi? Sunteţi preot, vedeţi-vă de treabă!»“, spune preotul.

Stelian Gherasim intervine în discuţie: „I s-a spus părintelui să-şi caute de serviciu, dar el cum ajunge la noi, nu tot pe drumul ăsta?“.

„Singura legătură este primarul, lui îi spunem problemele, este binevoitor“, adaugă părintele, completând: „A trimis un poliţist comunitar, au discutat paşnic cu ei! Ăia au trecut în vale, vreo săptămână nu au mai venit. Au lăsat să treacă sărbătorile şi iar au venit. Au mult de scos, am auzit că 9.000 de metri cubi de lemn“.

Pe ici colo se văd urmele lăsate de exploatatori în pădure: „Uitaţi-vă ce-i aici; numai cioate peste tot, ce măcel! Nu mă doare numai drumul, ci şi pădurea.

Au făcut mai multe drumuri prin pădure! Au rupt şi un stâlp de tensiune, ne-au lăsat fără curent. Dacă e drumul primăriei, să-l facă! Nu există aşa ceva! Când plouă, aici nu mai poţi urca! Era perfect drept, dar au trecut pe aici şi l-au făcut praf. Dacă situaţia nu se rezolvă, o să blocăm drumul. Este ultima noastră soluţie pentru a face dreptate, indiferent care sunt consecinţele! Poate să ne amendeze cine vrea cu cât vrea“, mai spune preotul.

„O să blocăm drumul şi nu le mai permitem accesul“

„Ei pot exploata, că nu avem treabă cu ei, dar să facă drumul, să avem şi noi pe unde să mergem la Bicaz. Asta era calea mai uşoară care se lega cu asfaltul, acesta era drumul nostru, drumul comunal; 11 kilometri de drum până la axial. Să-l facă, nu să-l distrugă aşa cum au făcut. Priviţi! Nu se poate pune problema de mers pe jos sau cu un mijloc de transport normal! Cu o maşină mică nu se poate! Se taie pe ascuns, cine vine aici să verifice? Trebuie să vină autorităţile şi să vadă! Toată pădurea e distrusă. Să vină cei de la Mediu să vadă dezastrul! Ne temem ca nu cumva să iasă cu lemnul pe drumul celălat, pe la Secu, ăla e alt drum. Camioanele distrug totul. Dacă vine o viitură, vă daţi seama că ne ia cu totul. Păi dă cu lama prin pădure şi face drum, şi tot taie şi mai face un drum. Aici e mai la dos şi se fură de nu se poate, cine poate să vină aici cu maşina? Nimeni, mai ales dacă nu e interesat. Cei care muncesc aici ce să spună? Sunt plătiţi să muncească, dacă nu le convine, a doua zi îi dă afară să-şi caute de lucru. Vin aici şi fură tot, pun oleacă de pietriş şi gata, au terminat drumul. Sunt multe modalităţi de furat, multe. Au început să exploateze cam de doi ani, dar în ultimul timp şi-au făcut de cap. Măcar drumul ăsta

să-l lase. După ce iau lemnul, pleacă. Pe aici trec cu maşinile. Ies şi pe acolo, pe la Secu, îl fârâmă tot. Dar nu ne lăsăm! Dacă nu fac drumul ca să putem merge şi noi pe el, o să-l blocăm cu maşinile şi nu le mai permitem accesul“, adaugă Stelian Gherasim.

Nea Costică Ungureanu este şi el nemulţumit. A lucrat o viaţă la pădure, dar aşa ceva n-a mai întâlnit: „Drumul îl strică, vin remorci, cară lemne mereu. Nu face nimeni, nimic. De la primărie zice că jumate de drum e al ocolului, jumate al primăriei, toţi dau vina unii pe alţii. Uitaţi ce găuri sunt în drum! Ne ajută cu transportul un băiat care are maşină, e factor poştal. Şi cu medicamentele tot el ne ajută. Când e cazul, sunăm la Salvare, vine când poate, dar nu a murit nimeni din cauza asta. Eu am fost operat de patru ori la Târgu-Mureş, dar ca să ajung la Bicaz am plătit maşină, şi la dus şi la întors. Bani, bani, mereu, cu sacul. Am 72 de ani şi muncesc în continuare. Am muncit la pădure 40 de ani, dar aşa ceva n-am mai văzut. E dezastru ce fac oamenii ăia în pădure“.

Între timp, în loc de camioanele aşteptate de gazdele noastre pentru a ne demonstra că au dreptate, pe drum au apărut din ce în ce mai multe maşini de teren.

„Asta-i culmea! Niciun camion n-a mai trecut de când sunteţi aici, dar nici atâtea maşini de teren scumpe! Ceva s-a întâmplat! Or fi vorbit între ei“, a spus preotul.

„Pe mine mă strânge în spate când mă gândesc că acolo trebuie să ajungă Ambulanţa“

Ne-am luat rămas bun de la localnici şi am luat-o înapoi spre Bicaz, unde ne-am oprit la primărie.

Primarul Nicolae Sălă-gean ne-a spus că tocmai marţi o echipă a instituţiei a plecat la Secu – Izvorul Alb pentru a vedea care este situaţia: „Drumul are o tablă mare pusă de Consiliul Judeţean la intrarea în parc: «Drum închis circulaţiei publice». Vorbim de partea cu axialul. Acela a fost drumul de acces din oraş în sate şi din sate în oraş şi este într-o stare jalnică. Eu nu le pot interzice exploatatorilor să nu mai treacă pe acolo. Pe unde să treacă? Acela este drum public. Circulaţia este închisă într-adevăr. Există acolo pădure, proprietăţi private, proprietatea primăriei… Lemnul trebuie exploatat. De asta sunt prezenţi acum, acolo, reprezentanţii celor trei părţi, respectiv Primăria, Ocolul Silvic Poiana Teiului şi Ocolul Silvic Privat Oituz, ca să pună de acord în aşa fel încât să aducem drumurile în stare corespunzătoare. Ele au fost, ne-am ocupat. Din păcate, în această iarnă şi primăvară, perioadă în care nu a fost îngheţ, s-a scos lemn de acolo, iar drumul este în starea în care este. Nu am stat nepăsători la acest aspect, ca atare, urmează, în principiu, cei de la Oituz, care au cea mai mare cantitate de lemn de scos de acolo, în cursul săptămânii viitoare deja, să înceapă lucrările de reabi-litare a drumului respectiv. Dacă nu respectă înţelegerea, atunci o să găsim şi noi o chichiţă şi le închidem drumul. Am trimis şi jandarmii în ideea de a nu se face transport cu maşini de mare capacitate. Însă, tot din păcate, în transport se folosesc mijloace de mare capacitate, ori drumurile de acolo nu pot suporta sarcinile şi ne-am pus de acord să fie utilizate mijloace de transport de mai mică capacitate şi să nu se intre în perioada imediată după ploaie sau când terenul este moale şi se afundă. Ei trebuie să înceapă imediat intervenţia, să transporte piatră. Este o situaţie deosebită. Noi stabilim nişte înţelegeri, din păcate nu putem sta acolo în permanenţă. Avem un reprezentant pe care l-am rugat ca de fiecare dată când apar încălcări ale înţelegerii pe care am fă-cut-o, să ne sesizeze imediat. Tocmai de asta, acum acolo este viceprimarul, şeful poliţiei locale, e toată lumea, ca din nou să le reamintim că am încheiat o anumită înţelegere care trebuie respectată. Cei de la Oituz sunt cei care administrează pădurea celui care a fost pus, aşa cum a fost pus în posesie în zonă, respectiv Sturdza. E proprietatea lui, sunt zeci de mii de metri cubi de lemn care s-a scos şi urmează să mai fie scos. Coborârea de la cabana Falon pe ramura către Secu şi către Ivoru Alb este la pământ, pentru că acolo s-a făcut exploatarea şi acolo este încă un depozit de lemn de circa 5.000 de metri cubi. Le-am spus că situaţia este foarte tensionată, că sătenii sunt în postura de a bloca drumul, de a ieşi cu unelte tăioase în drum, şi n-o să mai poată mişca absolut deloc. Trebuie să aibă în vedere că drumul trebuie să fie fie practicabil. Este singura soluţie de a mai ieşi de acolo din izolare respectivii oameni. Din păcate nu s-a făcut absolut nimic ani în şir. Oamenii aceia au fost chinuiţi, daţi uitării. Am clasificat cele două drumuri pentru că ele nu figurau nicăieri în evidenţe. Nu se putea investi nici măcar un leu. Mă strânge în spate când mă gândesc că acolo trebuie să ajungă Ambulanţa. Transportul îl face Forestar SA, am discutat cu ei şi le-am spus să folosească maşini mai mici, dar atunci nu sunt eficienţi. Acum că a mai plouat, ei au continuat. Conform legii, transportul se realizează în perioada octombrie – aprilie, deci e şi o lege, nu pot să le interzic să transporte“.

„Ei pot să scoată lemnul prin mai multe locuri“

Lucian Lefter, şeful Ocolului Silvic Privat Oituz SRL: „Noi oferim servicii de pază şi servicii silvice pentru proprietarul care este acolo – Nordcapital, nu pot să spun mai mult de atât, pădurea este a dânşilor. Acolo s-a marcat în posibilitatea anului 2016 şi a început exploatarea. Noi nu facem exploatare, au fost licitaţii a masei lemnoase cu diverse firme, nu ştiu, Forestar, Harvestar, sau au prestări de servicii cu alte societăţi. În urmă cu ani, proprietarul le-a mai şi reparat drumul, dar probabil lucrul ăsta s-a uitat. Au fost autorizate trei sau patru parchete în pădure, ei pot să scoată lemnul prin mai multe locuri. Soluţia tehnică e a lor, nu a noastră, ci a firmei care exploatează. Noi facem controale în ceea ce priveşte exploatarea, dar nu şi cu drumul, nu avem treabă, nu e în sarcina noastră“.

„Nu am transportat niciun metru cub“

Mihai Popovici, şef exploatare, Harvestar SRL Tarcău: „Noi nu scoatem masa lemnoasă de acolo. Dacă sunt şi alte firme care scot lemn când plouă, nu ştiu, eu nu am informaţii în acest sens şi nu pot să comentez. De scos lemnul din pădure la drum, se scoate, dar probabil săptămâna viitoare o să opresc lucrările acolo pentru că am un stoc destul de mare de lemn pe care nu-l pot transporta, pentru că nu am pe unde. Nu transportăm pe drum, de la axial spre Izvorul Alb pentru că, din informaţiile pe care le deţin, nu se ştie a cui este drumul respectiv. Unii spun că ar fi al ocolului, alţii că e al primăriei. Oprim lucrările pentru că nu avem cum să-l transportăm. Am început exploatarea la jumătatea lunii februarie şi până în momentul de faţă nu am transportat nici măcar un metru cub. Lucrurile acestea se pot dovedi cu documente, totul este la vedere. Masa lemnoasă pe care am exploa-tat-o este acolo, în platforma primară, nu se poate transporta. E o totală nebuloasă şi cu drumul. A fost ieri cineva de la noi, care se ocupă de transporturi, nu ştiu ce s-a vorbit. Nici nu se poate transporta lemn pe acolo pentru că drumul este foarte moale, de abia se merge cu maşina mică. Dacă am băga acolo camioanele nu s-ar mai putea circula efectiv. Noi evităm, încercăm să transportăm în momentul în care drumul este uscat, ca să nu-l stricăm. Pentru că ne-am face singuri rău“.

(Natalia RÎŞTEI)