Circulaţia pe podul de la Pângăraţi, de pe drumul dintre Piatra-Neamţ şi Bicaz, se va desfăşura restricţionat, pe un singur sens, cel puţin încă o lună; poate chiar o lună şi jumătate!
Până acum, termenul asumat de constructor pentru a reda în circulaţie ambele sensuri, inclusiv faţă de prefectul Adrian Bourceanu, a fost 15 octombrie.
Marţi, la faţa locului a fost Ovidiu Mugurel Laicu, directorul general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi (finanţator al investiţiei), care, după ce a vorbit cu reprezentantul firmei executante (C-ON Trust Engineering SRL), a opinat că pe pod se va circula pe ambele sensuri la începutul lunii noiembrie sau, şi mai probabil, la jumătatea lunii viitoare.
„Se lucrează intens pentru a finaliza şi cel de-al doilea fir de circulaţie, sperăm până la începutul lunii noiembrie. Este un proiect care a presupus lucrări suplimentare, din cauza unor probleme descoperite după decopertare. În acest moment, placa de suprabetonare pe sensul Piatra-Neamţ – Bicaz este turnată 75%, se lucrează şi la consola de trotuar. Credem că până pe 15 noiembrie vom putea vorbi de circulaţia deschisă pe ambele sensuri ale acestui pod“, a spus Ovidiu Mugurel Laicu.
Până când va fi gata şi sensul Piatra-Neamţ – Bicaz, dirijarea traficului pe pod se face semaforizat de luni până vineri, şi cu piloţi de circulaţie sâmbăta şi duminica.
Lucrările la podul de la Pângăraţi au început în iunie 2022; în iulie a fost realizat un nou proiect tehnic, în baza „descoperirilor“ constructorilor; obţinerea avizelor a durat până în ianuarie 2023; apoi, tot anul 2023 au durat procedurile pentru o nouă licitaţie; în primăvara anului 2024, după trecerea sezonului rece, s-a început consolidarea structurii de rezistenţă; în acest an s-a trecut, în sfârşit, la partea de suprastructură a podului (partea care se vede, pe care circulă maşinile).
(Liviu ILIE)