-0.4 C
Piatra Neamț
joi, februarie 13, 2025
AcasăSocialDuminică, Piatra Şoimului a petrecut

Duminică, Piatra Şoimului a petrecut

Date:

l Ziua Comunei a ajuns la a XI-a ediţie

Comuna Piatra Şoimului a îmbrăcat, duminică, straie de sărbătoare, primarul Neculai Nicorescu oferindu-le localnicilor o zi plină de veselie, muzică şi dans, în compania unor nume îndrăgite ale scenei româneşti, cu prilejul aniversării localităţii. Evenimentul a ajuns la cea de-a unsprezecea ediţie, fiind unul dintre cele mai de tradiţie din întregul judeţ. Sărbătoarea de suflet a localnicilor din Piatra Şoimului e tot mai îndrăgită printre locuitorii comunei dar şi în împrejurimi, pentru că s-a dus vestea despre voia bună de aici. Primarul comunei Piatra Şoimului, Neculai Nicorescu, a reuşit să facă şi de această dată un eveniment deosebit, ţinându-şi promisiunea ca de la an la an să facă un spectacol tot mai reuşit.

Manifestarea „Zilele Comunei Piatra Şoimului“ a constituit un bun prilej pentru toţi locuitorii să petreacă cu drag, alături de reprezentanţii Primăriei şi Consi-liului Local Piatra Şoimului, dar şi de invitaţi şi artişti talentaţi ce au întreţinut, o zi întreagă, atmosfera de sărbătoare. Având muzica şi dansul popular în sânge, locuitorii comunei Piatra Şoimului au lăsat deoparte munca şi problemele şi s-au bucurat de atmosfera de sărbătoare. „Ziua Comunei Piatra Şoimului“ a adunat pe stadionul din localitate toţi tinerii localităţii dar şi pe vârstnicii acesteia pentru a se bucura împreună de realizările de peste an. În afara faptului că manifestarea din luna august este deja un element de tradiţie în Piatra Şoimului, un obicei de câţiva ani se păstrează cu sfinţenie. Cetăţenii plecaţi pe meleaguri străine vin acasă în această perioadă şi sunt alături de rude. Revederea este mereu extrem de emoţionantă, iar Ziua Comunei este modalitatea cea mai plăcută de a reveni în sânul comunităţii din Piatra Şoimului.

Manifestarea a început, aşa cum îi şade bine unei comunităţi de oameni credincioşi, cu o slujbă de mulţumire oficiată de şase preoţi, care au revărsat binecuvântarea lui Dumnezeu peste locuitori, conducerea primăriei şi peste cei care nu au putut fi prezenţi la acest mare eveniment.

„La invitaţia domnului primar, a domnului viceprimar şi a consilierilor locali am făcut această rugăciune de mulţumire că a mai trecut un an, cu bine şi cu împliniri, peste această localitate. Bucuria cea mare este aceea că ne întâlnim cu toţii, în fiecare lună august, pentru o serbare câmpenească. Ne revedem cei rămaşi acasă, cei plecaţi în toate colţurile lumii ca să-şi facă un rost în viaţă, ca să ne împlinim din punct de vedere spiritual. Ziua comunei este serbată în prima duminică de după postul Adormirii Maicii Domnului, tocmai pentru ca şi distracţia să-şi aibă locul şi rostul. Îi feli-cităm pe toţi cei care au contribuit la această serbare, în frunte cu domnul primar. Din partea autorităţilor locale am avut şi avem parte de sprijin pentru întreţinerea bisericilor noastre, dovadă că credinţa nu         s-a pierdut la Piatra Şoimului. Multă sănătate şi bucurie, şi să ne vedem cu bine la anul pe vremea asta. La mulţi ani, domnule primar, la mulţi ani dragi consăteni!“, a rostit unul dintre preoţii care au oficiat slujba de mulţumire.

După încheierea slujbei religioase, a urmat cuvântul de deschidere, ce i-a revenit primarului Nicorescu.

„Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, stimaţi concetăţeni, stimaţi invitaţi… Anul 2016, din a cărui vară parcurgem ultima decadă, ne aduce împreună pentru a ne bucura din nou de un eveniment social-cultural ce a devenit o tradiţie. Spun aceasta după ce, iată, timp de zece ani am făcut eforturi organizatorice pentru ca Ziua Comunei Piatra Şoimului să reprezinte pentru cât mai mulţi dintre dumnea-voastră un moment de bucurie. Iată-ne, aşadar, la cea de-a XI-ea ediţie a acestei manifestări care pentru noi reprezintă mai întâi un prilej de a privi înapoi cu mândrie dar şi de a privi înainte cu speranţă. Am avut în toţi aceşti ani o singură dorinţă, şi anume de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat să trăim împreună în acest loc binecuvântat. Au fost şi bune, şi mai puţin bune, însă noi ne-am străduit să administrăm comuna potrivit aspiraţiilor celor mai mulţi dintre locuitori. Am fi vrut să-i putem mulţumi pe toţi. Dacă şi cât am reuşit până în prezent stau mărturie realizările unui mandat – al patrulea – pe care tocmai l-am încheiat în luna iunie a acestui an. Şi am să vă enumăr câteva: modernizarea infrastructurii rutiere pe străzile Deleni şi Bărdăneşti în satul Luminiş, pe strada Staţiunii în satul Neguleşti, şi pe o lungime de 2,2 kilometri pe drumul comunal Piatra Şoimului – Poieni. În acest an vom continua cu un proiect de infrastructură şi mai ambiţios, cu fonduri europene nerambursabile. Am finalizat de curând moder-nizarea Căminului Cultural din satul Luminiş, obiectiv ce va deveni o emblemă pentru viaţa culturală a comunei nostre. A fost dat în exploatare podul peste pârâul Calu, în punctul Zbrancani, şi au devenit realitate apărările de maluri edificate în amonte şi în aval de acest pod – lucrări care au trecut cu succes probele de încercări ale forţei apei. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre gabioanele realizate în zona podului Căzăci. Modernizarea reţelei de iluminat public în satul Poieni, precum şi implementarea proiectului guvernamental RO-NET – de introducere a fibrei optice pentru internet – au adus lumină, la propriu, în acestă zonă, pentru toţi locuitorii satului.

Am intrat cu încredere în cel de-al cincilea mandat, alături de un Consiliu Local înnoit şi bine motivat în numele căruia vă rog să-mi permiteţi să vă mulţumesc pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o de a conduce destinele acestei localităţi şi în următori patru ani. Transmitem cu această ocazie angajamentul întregului aparat de specialitate al administraţiei publice, pe care îl conduc, de a contribui activ la îndeplinirea sarcinilor deloc uşoare care ne stau în faţă.

Iată-ne, din nou, în zi de sărbătoare, şi în acest an – moment în care ne-am obişnuit cu toţii să ne întâlnim, pentru a cinsti ziua şi numele comunei noastre, Piatra Şoimului. Fiţi binecuvântaţi, cu mic cu mare, tineri şi bătrâni, invitaţi de seamă şi oameni obişnuiţi, la întâlnirea anuală pe care autorităţile locale au consfinţit-o drept Ziua Comunei Piatra Şoimului. Astăzi vrem să sărbătorim împreună cu dumneavoastră, pentru că aşa e bine şi frumos. De aceea am invitat din nou nume importante din peisajul folcloric naţional, pentru a vă aduce, prin cântec şi joc, mesajul şi urările noastre de mai mult şi mai bine, cu sănătate şi bucurie în familia fiecăruia dintre dumneavoastră. Să ne bucurăm împreună de vremea frumoasă, cu toţi cei dragi. Declar oficial deschisă cea de-a unsprezecea ediţie a Zilelor Comunei Piatra Şoimului“, a spus primarul Neculai Nicorescu.

Duminică, vremea a ţinut cu petrecăreţii din Piatra Şoimului, cerul senin îndemnând la distracţie şi voie bună. Atmosfera a fost întreţinută de câţiva artişti de muzică populară, care au dat tonul petrecerii, la ora 13.30. Primul a urcat pe scenă interpretul Alexandru Brădăţan. Au urmat artişti unul şi unul, astfel încât muzica şi voia-bună i-au însoţit pe localnicii din Piatra Şoimului pe tot parcursul zilei lor aniversare.

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.