7.9 C
Piatra Neamț
marți, noiembrie 4, 2025
AcasăAdministratie45,7 milioane pentru Polivalenta pietreană

45,7 milioane pentru Polivalenta pietreană

Date:

Ministrul Cseke Attila, a semnat contractul de finanţare, în valoare de 45,7 milioane de lei, pentru modernizarea şi reabilitarea termică a Sălii polivalente din Piatra-Neamţ – a anunţat Ministerul Dezvoltării.

Municipiul Piatra-Neamţ este una dintre cele doar 11 localităţi din România care beneficiază de fonduri nerambursabile printr-o finanţare asigurată prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.

Clădirea, construită în perioada 2005-2010, cu o capacitate de 4.000 de locuri, are un consum energetic ridicat, cauzat de lipsa termoizolaţiei performante. În plus, sistemele tehnice sunt supradimensionate sau ineficiente şi nu există un sistem integrat de automatizare.

De asemenea, spaţiile nu sunt adaptate la cerinţele de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi, iar distribuţia neuniformă a agentului termic generează un disconfort termic accentuat.

Lucrările din proiect vor viza reabilitarea acoperişului sălii, prin montarea de termoizolaţie din vată bazaltică – soluţie tehnică ce va asigura o reducere a pierderilor de căldură cu peste 85%.

De asemenea, se va urmări reducerea suprafeţelor vitrate necontrolate prin refacerea faţadelor şi înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă tripan. Vor fi şi lucrări pentru echilibrarea raportului plin-gol, astfel încât aportul solar să fie valorificat în sezonul rece şi limitat vara (se va opta pentru sticlă performantă cu factor solar care reduce câştigurile solare nedorite şi îmbunătăţeşte confortul interior în sezonul cald). În plus, pe faţadele sudice şi vestice se vor monta sisteme de umbrire (copertine, casete de protecţie, parasolare metalice).

Prin implementarea acestor măsuri, se va reduce sarcina pe sistemele de climatizare, va fi optimizat iluminatul natural şi va fi sprijinită atingerea obiectivelor de performanţă energetică ridicată.

În perioada imediat următoare, va fi scoasă la licitaţie proiectarea şi execuţia obiectivului, iar execuţia lucrărilor este estimată să înceapă în primăvara anului viitor.

(Liviu ILIE)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.