Au sărit cu topoarele la poliţişti

Data:

Doi bărbaţi în vârstă de 25 şi 49 de ani, din satul Buruieneşti (al comunei Doljeşti), care făceau scandal şi au sărit cu topoarele la poliţişti, au fost reţinuţi în seara de 30 octombrie, după ce unul din oamenii legii a tras un foc de armă în aer. Forţele de ordine au fost chemate de o vecină a fraţilor Ionuţ Ioan şi Viorel Marian Andrieş, care a anunţat că aceştia ascultau muzică la maxim şi nu voiau să se potolească.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, moment în care bărbaţii au manifestat un comportament agresiv, ameninţându-i cu acte de violenţă, folosind două topoare. În contextul în care aceştia au refuzat să se conformeze somaţiilor legale şi au continuat comportamentul violent, unul dintre poliţişti a făcut uz de armamentul din dotare, trăgând un foc de avertisment în plan vertical“, a declarat agentul-principal Andreea Atomei, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Scandalagii au fost reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv pentru ultraj şi tulburarea ordinii publice.

Pe aceeaşi linie infracţională, joi seară, în piaţa angro din municipiul Piatra-Neamţ, doi comercianţi (26 şi 38 de ani) au fost bătuţi de un altul (29 de ani) din Alexandru cel Bun. Victimele au sunat la 112, iar oamenii legii l-au reţinut pe agresor.

De asemenea, în seara de 31 octombrie, în parcarea unei benzinării din Ion Creangă, cinci tineri cu vârste între 17 şi 25 de ani, din localitate şi din Icuşeşti, s-au încăierat.

Patru dintre ei au fost reţinuţi. Şi pe 30 octombrie, o pietreancă de 25 de ani a fost bătută de fostul concubin (39 de ani). Agresorul a fost reţinut şi a primit ordin provizoriu de protecţie pe cinci zile.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Descinderi la deţinătorii de arme

Sub coordonarea Parchetului General, marţi, în cadrul operaţiunii „Jupiter“,...

Şofer beat – încătuşat

În seara de 3- octombrie, la ora 22, poliţiştii...

Intreruperi Neamt 05.11.2026

Sistare alimentare gaze naturale în localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale in localitatea Piatra Neamt, pe străzile: 9 Mai, George Cosbuc, Republicii, Mihai Eminescu, Aleea Tineretului, Aleea Brazilor, Cornului, în data de 4 noiembrie a.c., începând cu ora 09:...