Acasă Eveniment Zece arestări în dosarul petrecerilor cu droguri

Zece arestări în dosarul petrecerilor cu droguri

1317
0
DISTRIBUIȚI

Toţi cei zece pietreni reţinuţi de DIICOT, după descinderile făcute în weekend, la cluburile Chaplin’s Pub şi Jazz Caffe (fostul Tonique) din centrul oraşului, au fost arestaţi preventiv de Tribunal, în seara de 19 aprilie, după o şedinţă de judecată care a durat aproximativ şase ore.

Este vorba despre Constantin Cuejdianu (în vârstă de 44 de ani – patronul de la Jazz Caffe), Cristian Dobrea (46 de ani – administratorul de la Chaplin’s Pub), Orlando Paul Bumberică (20 de ani – care până să împlinească 14 ani a comis sute de furturi şi tâlhării în Piatra-Neamţ), Claudiu Constantin Enea (28 de ani), Mihai Pavel (40 de ani), Ştefan Gabăr ( 36 de ani – fost Chemengeriu), Ciprian Motoi (45 de ani), Florin Nicolae Rusu (28 de ani), Ioan Stan (30 de ani) şi Alexandru Alin Chiuariu (21 de ani).

Aceştia sunt acuzaţi de deţinere şi trafic de droguri de mare risc, iar în sarcina lui Cuejdianu şi Dobrea a mai fost reţinută şi infracţiunea de „punerea la dispoziţie a unui imobil pentru consumul ilicit de droguri“. Sentinţa de încercerare poate fi contestată, caz în care ultimul cuvânt în privinţa libertăţii celor zece îl va avea Curtea de Apel Bacău.

Cocaină pentru VIP-uri

După cum am relatat în ediţia precedentă, în cele două localuri pietrene, de luni bune, după ora stingerii (22.00), se aduna „lumea bună“, care participa la petreceri, cu uşile închise şi doar pe bază de recomandare, consumând droguri. Anchetatorii aveau informaţii încă din ianuarie despre aceste fapte, însă a durat până au reuşit să infiltreze ofiţeri sub acoperire şi să strângă probatoriul necesar.

În noaptea de 17 spre 18 aprilie, când la cele două cluburi se petrecea la dăpostul draperiilor trase, poliţiştii, jandarmii, „mascaţii“ şi cei de la DIICOT au blocat străzile adiacente, după care au intrat peste petrecăreţi. I-au legitimat pe toţi şi i-au controlat prin buzunare. La primele verificări, în Chaplin’s Pub şi Jazz Caffe au fost descoperite doar şase grame de cocaină, patru grame de cannabis şi o pipă cu urme vegetale.

Apoi, însă, au fost făcute 14 percheziţii domiciliare, în Piatra-Neamţ, la locuinţele traficanţilor. „În urma descinderilor, au fost descoperite cinci grame de substanţă vegetală de culoare verde-olive, aproximativ 56 de grame de substanţă pulverulentă de culoare albă, cu aspect de cocaină, două comprimate de culoare albă, cu aspect de ecstasy şi 46 de comprimate de culoare verde, cu aspect de ecstasy. Totodată, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 3.850 de lei, 4.700 de euro, 640 de lire turceşti, 2.000 de forinţi, zece telefoane mobile, o unitate centrală PC, un dispozitiv de mărunţit de tipgrinder, un cântar electronic şi o macetă. Din cercetări a reieşit că, începând cu luna ianuarie, membrii grupului infracţional ar fi procurat şi comercializat droguri de risc şi de mare risc, în Piatra-Neamţ, către diverşi consumatori, dar şi în cadrul unor petreceri private organizate în locaţii cu circuit închis“, precizează DIICOT într-un comunicat de presă.

Urmare a percheziţiilor, 40 de persoane din cele două cluburi au fost duse la audieri, iar apoi zece au fost arestate.

De la furturi la stupefiante

Orlando Paul Bumberică, unul din pietrenii arestaţi în acest dosar, este o cunoştinţă veche a oamenilor legii. Individul, originar din cartierul Speranţa, şi-a început cariera infracţională când era de-o şchioapă. Cooptat într-un grup de ţigani mai mari, ca vârstă şi înălţime, el ataca persoanele în vârstă pe stradă şi le smulgea genţile, telefoanele mobile sau portofelelele. „Strategia“ după care acţiona era următoarea: se apropia în fugă de victimă strigând că ceilalţi ţigani vor să-l bată şi, profitând de neatenţia celui interpelat, îi sustrăgea bunurile. Nu se sfia să atace în plină zi, dar comitea fapte şi noaptea, pe străzi lăturalnice, tot timpul fiind „supravegheat“ sau păzit de ceilalţi infractori din grup. La un moment dat, când abia împlinise 11-12 ani, avea la activ peste 200 de fapte penale, însă, de fiecare dată când îl prindea Poliţia era eliberat, pentru că nu împlinise 14 ani ca să poată fi tras la răspundere.

Disperaţi de tupeul infractorului şi nemulţumiţi că Poliţia nu-i poate face nimic, mai mulţi pietreni se declarau hotărâţi să-şi facă dreptate singuri. Prin oraş începuseră să apară şi afişe cu chipul lui Orlando, în care trecătorii erau avertizaţi, iar mai apoi se promitea o recompensă consistentă celui care îi va da o „lecţie“ ţiganului.

Văzând că situaţia devine periculoasă, imediat după ce a împlinit 14 ani, sub „oblăduirea“ prietenilor majori, cu acceptul mamei care i-a dat procură pentru paşaport, Orlando a plecat din ţară. Vreme de câţiva ani nu s-a mai auzit nimic despre el în România, dar, pe internet, infractorul continua să se laude cu „isprăvi“ din străinătate.

Acum, abia revenit în ţară, a ajuns iar în atenţia oamenilor legii, însă nu pentru furturile cu care şi-a început cariera, ci pentru trafic şi consum de droguri.

 

(M. SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.