Un bătrân din Bicaz Chei a dat foc la pădure

Data:

În dimineaţa de 23 martie, un bărbat în vârstă de 77 de ani, din satul Ivaneş (al comunei Bicaz Chei), a dat foc unor gunoaie din curtea situată la marginea unei păduri de pini, iar flăcările s-au extins la fondul forestier. În timp ce încerca să stingă singur vâlvătaia, bătrânul a suferit arsuri de gradul II la mâini şi s-a intoxicat cu fum. El a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.

La locul producerii evenimentului au intervenit 12 voluntari, 11 pompieri pietreni şi opt lucrători de la Ocolul Silvic Bicaz, care s-au chinuit aproape patru ore să stingă flăcările. Au ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, vegetaţia forestieră pe un hectar şi au fost afectaţi 200 de arbori. „La această intervenţie a mai participat încă un pompier militar, dar care se afla în timpul liber. Pentru că locuieşte la o distanţă mică de locul unde s-a manifestat incendiul, Cristi a venit în sprijinul colegilor.  Plutonierul-major Cristian Moga îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ din anul 2006“, a precizat locotenentul Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...