Legea gândită prost, ori neaplicată din diverse motive, duce la apariţia unor situaţii frustante pentru cei care au nenorocul să fie victime ale infracţiunilor. Ne referim aici la cei cărora le-au fost sustrase diverse bunuri, hoţii au fost prinşi, condamnaţi şi obligaţi să achite paguba, însă până la recuperarea prejudiciului poate trece foarte mult timp. În unele cazuri, de altfel, victimele se lasă păgubaşe, ca să nu mai bată drumurile la executorii judecătoreşti pentru câteva sute de lei. În tot acest timp, deoarece au primit pedepse fără privare de libertate, hoţii le rând în nas celor pe care i-au jefuit. Pe de altă parte, mai este şi cazul infractorilor care au fost obligaţi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii. Mulţi nu se achită de această obligaţie, profitând de faptul că, deşi legea prevede, este greu să fie obligaţi să muncească, deşi teoretic riscă să ajungă la puşcărie dacă nu o fac. Şi în aceste cazuri, victimele infractorilor trăiesc acelaşi sentiment de frustare când îi văd liberi pe hoţi, plimbându-se veseli prin oraş în timp ce în anumite zone boscheţii invadează trotuarele pentru că nimeni nu-i pune la muncă pe infractori.
Spărgători în serie
Într-o astfel de situaţie „fără ieşire“ a ajuns şi pietreanul Vasile Rebegea. Alături de alţi vreo 30 de localnici, în 2013, el a fost printre cei cărora o gaşcă de ţigani le-a spart maşinile, furând din vehicule bunuri vandabile. Hoţii au fost prinşi după o vreme, iar abia anul acesta au fost condamnaţi. Au luat pedepse cu suspendare (majoritatea fiind minori), iar câţiva au fost obligaţi să muncească, gratis, în folosul comunităţii. De asemenea, au fost obligaţi să achite pagubele; numai în cazul lui Rebegea dauna fiind de 4.000 de lei.
„N-au făcut nimic. Nu muncesc, nu plătesc, ne rând în nas. Ar trebui scoşi la muncă, forţat, ori trimişi la închisoare dacă refuză să plătească. Timp de aproape trei ani am fost la fiecare termen al procesului, până i-am văzut condamnaţi. Acum am sentinţa de condamnare, definitivă, mă uit la ea şi nu ştiu ce să fac. Oraşul se umple de bălării, iar infractorii, obligaţi să muncească, se plimbă prin mall. Şi eu, dacă vreau să-mi recupereze paguba, am de aşteptat, mai cheltui alţi bani cu executorul, şi cine ştie dacă şi când o să recuperez dauna. Sunt nemulţumit de cum este făcută legea asta! Dacă hoţii au fost condamnaţi să muncească şi nu muncesc, păi să-i bage la închisoare! Nu să-i lase să umble aiurea şi să ne dea cu tifla tot nouă, care plătim impozite şi lucrăm cinstit“, s-a plâns Vasile Rebegea.
Rebegea, alături de alţi vreo 30 de pietreni (dintre care trei au murit pe parcursul judecării procesului), a rămas fără mai multe bunuri după ce o gaşcă de hoţi a terorizat urbea de sub Pietricica, spărgând maşini în serie. Hoţii sunt Liviu Daniel Pădurean, Octavian Stănescu, Daniel Dumitru Filimon, Radu Constantin Asofiei Opincaru, Mihalache Stănescu (zis „Puiu“), Andrei Ioan Teodorescu (poreclit „Nombrero“) şi Bogdan Constantin Stănescu – alias „Dumbo“.
Obligaţi la două ore de muncă pe zi
Problema orelor de muncă în folosul comunităţii care trebuie prestate de unii infractori are, însă, şi alte aspecte. Deşi, teoretic, dacă nu se prezintă la muncă, hoţii ajung la închisoare, autorităţile locale şi firmele care au concesionat servicii publice se codesc să primească infractori pentru o astfel de activitate.
Munca în folosul comunităţii este una dintre cele mai problematice măsuri prin care pot fi „pedepsiţi“ cei care au încălcat legea. În teorie, această măsură punitivă este prevăzută în legislaţie şi pusă în aplicare de instanţele de judecată. Dispoziţia judecătorească se pierdea, însă, undeva pe drum, între instituţii, şi puţini sunt cei care ajung, într-adevăr, să execute o activitate neremunerată, pentru a da măcar puţin înapoi comunităţii de unde au furat. Deşi în 2014, legea s-a schimbat, foarte puţine sunt cazurile în care infractorii care nu prestează orele de muncă impuse de instanţă ajung după gratii doar din acest motiv.
„Pe vechiul Cod Penal, munca în folosul comunităţii nu era o obligaţie stabilită în mod concret. În prezent, conform noii legislaţii penale, persoana în cazul căreia instanţa de judecată stabileşte măsura supravegherii primeşte, în mod obligatoriu, şi muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile“, a explicat un consilier de probaţiune.
Concret, „condamnaţii“ trebuie să execute munca în maximum şase luni de la data începerii prestării acti-vităţii neremunerate, dar le-gislaţia prevede că activitatea poate fi întreruptă, în cazul în care se îmbolnăveşte sau are o altă problemă, justificată.
O zi de muncă în folosul comunităţii este, potrivit legislaţiei penale, de doar două ore, însă cei care vor să termine mai repede activitatea neremunerată pot munci până la opt ore pe zi – situaţie în care i se scad patru zile din pedeapsă. Şi în prezent, precum în trecut, persoanele condamnate sunt întrebate dacă sunt de acord să muncească pentru comunitate. În trecut, refuzul nu însemna înlocuirea măsurii neprivative de libertate cu zile de închisoare. În prezent, Codul Penal este explicit: „Dacă persoana condamnată nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii“. Tot aşa cum, dacă nu sunt prestate toate zilele de muncă în folosul comunităţii, cele nee-xecutate sunt transformate în zile de închisoare.
Numai că, hoţul este de acord să muncească, primeşte pedeapsa, dar nu o execută.
Iar cât despre instituţiile sau firmele care refuză să primească infractori obligaţi să muncească gratis, legea prevede sancţiuni, adică amenzi între 500 şi 5.000 de lei. Până în prezent aceste amenzi nu au fost date întrucât… nu există încă regulamentul de aplicare a legii.
(Mihai SAVA)