Turistă cu piciorul rupt, salvată de pe Ceahlău

Data:

O femeie venită din Bârlad pentru a face o drumeţie pe Ceahlău, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut o experienţă deloc plăcută, odată ajunsă pe masiv. Aflată în zona Cascadei Duruitoarea, turista în vârstă de 40 de ani şi-a fracturat un picior şi nu a mai putut să-şi continue drumul. Cei care o însoţeau au anunţat Dispecera-tul Naţional Salvamont, care a alertat salvatorii montani nemţeni. „Am alertat echipajul canin care se afla în patrulare nu foarte departe de acea zonă. După o jumătate de oră victima era găsită cu un traumatism grav de membru inferior. În aşteptarea echipei de suport victima a fost izolată termic. După sosirea echipei de intervenţie 2 din Baza Durău s-a acordat primul ajutor, şi după imobilizarea membrului şi a victimei s-a efectuat transportul cu UT200 până la autospeciala salvamont. După o operaţiune de salvare care a durat câteva ore, victima a fost preluată de către un echipaj SMURD“, au precizat şefii Serviciului Salvamont.

Aceştia au subliniat că atât victima cât şi însoţitorii acesteia erau cunoscători ai muntelui, bine pregătiţi şi echipaţi. În pofida acestui aspect, accidentul nu a putut fi evitat. (R.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Curtea de Apel îl menţine pe primarul de Zăneşti în arest

Joi, Curtea de Apel Bacău a respins contestaţia formulată...

A intrat cu maşina în parapet

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...