În seara de 28 octombrie, în comuna Agapia, a avut loc un accident soldat cu rănirea a două persoane. Evenimentul rutier s-a petrecut la ora 16.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Un localnic în vârstă de 65 de ani mergea beat (0,78 miligrame/litru în aerul expirat) cu căruţa pe Drumul Naţional 15F (tronson interzis atelajelor hipo), dinspre satul Săcăluşeşti către mănăstire şi, la intersecţia cu strada Sfântul Nicolae, a virat stânga neacordând prioritate. Pentru a evita impactul, un buzoian (47 de ani) care conducea un autoturism din sensul opus a intrat într-un podeţ betonat.
În zonă s-au deplasat pompierii, ambulanţa şi SMURD-ul. Când au ajuns forţele, şoferul şi pasagera lui (48 de ani – din oraşul Târgu-Neamţ) ieşiseră. Eu aveau mai multe traumatisme şi au fost duşi la spital. Pompierii au luat măsuri de prevenire a incendiilor, iar oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA)



