TIR răsturnat

Data:

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Piatra-Neamţ, a fost rănit în după-amiaza de 8 septembrie, după ce TIR-ul pe care-l conducea s-a răsturnat, la ieşirea din localitatea Capu Corbului spre Topliţa, în judeţul Harghita. Accidentul s-a petrecut pe la ora 12, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Şoferul rula cu TIR-ul (înmatriculat NT-53-DAY) pe DN 15, dinspre Poiana Largului către oraşul Borsec şi, într-o curbă periculoasă la dreapta a ajuns pe contrasens, moment în care semiremorca, intrată în balans s-a înclinat spre stânga şi a acroşat cu partea laterală un autoturism.

La volanul acestuia se afla un harghitean de 49 de ani, din comuna Corbu. După impact, TIR-ul s-a răsturnat pe partea carosabilă, iar apoi ambele vehicule au ieşit de pe şosea. Şoferul pietrean a fost preluat de SMURD şi transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Topliţa. În urma evenimentului, cele două autovehicule au fost avariate, iar un gard a fost distrus pe 35 de metri. Niciunul din conducătorii auto implicaţi în accident nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Curtea de Apel îl menţine pe primarul de Zăneşti în arest

Joi, Curtea de Apel Bacău a respins contestaţia formulată...

A intrat cu maşina în parapet

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...