Finalizând urmărirea penală, anchetatorii au dispus tragerea la răspundere a mai multor indivizi, o parte aflaţi după gratii ca urmare a condamnărilor din alte dosare, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, specializat în escocherii prin metoda „Accidentul“. Rechizitoriul, intrat pe rolul Tribunalului la sfârşitul săptămânii trecute, îi priveşte pe Rosi Grigoroiu, Lucian Ionuţ Pancu, Florin Ciprian Zargiu, Dumitru Florin Pocovnicu, Aramis Vasile şi Elvis Vasile Geană. Victimele acestora au fost localnicii Elena Petroaia, Crina Any Hulubei, Constantin Dani-el Asofiei, Mihaiela Vlad, Constantin Nistor şi Gheorghe Daraban. Dosarul ţeparilor urmează să parcurgă etapa de cameră preliminară, în care se controlează legalitatea actelor întocmite de oamenii legii.
Având în vedere că, de la începutul anului, au fost înregistrate mai multe tentative de înşelăciune prin metoda „Accidentul“, Ins-pectoratul Judeţean de Poliţie atenţionează cetăţenii să fie vigilenţi atunci când sunt apelaţi telefonic de persoane necunoscute, şi îi sfătuieşte să ţină cont de următorul set de reco-mandări: „Fiţi prudenţi atât în eventuale situaţii premergătoare săvârşirii unor astfel de fapte, cât şi atunci când sunteţi contactaţi telefonic pentru a fi înştiinţaţi de producerea unor evenimente în care ar fi implicate rude apropiate. În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicată, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emo-ţională. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de Poliţie sau Parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau luaţi legătura chiar cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune. Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la 112, pentru a va acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii Poliţiei!“.
(Mihai SAVA)