Weekendul de la începutul acestei luni (30 noiembrie spre 1 decembrie), poliţiştii pietreni de la Ordine Publică au făcut mai multe controale în urbea de sub Pietricica, pe linia respectării legislaţiei specifice combaterii fumatului în spaţiile închise din localuri. Cu această ocazie, oamenii legii au controlat 15 unităţi de alimentaţie publică (baruri şi cafenele). În patru dintre acestea, agenţii au au constatat nerespectarea dispoziţiilor privind fumatul în incinta unităţilor, drept patru care au aplicat sancţiuni contravenţionale în cuantum de 20.000 de lei – câte 5.000 de lei în fiecare caz. Controalele vor continua pe parcursul întregii luni.
Legea numărul 15, din 2016, interzice fumatul în: spaţiile închise din toate locurile de muncă (halele industriale, spaţiile de depozitare, birourile şi camerele, sălile de şedinţă, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise); instituţiile publice centrale şi locale; unităţi comerciale (magazine, expoziţii/târguri în spaţiu închis, centre comerciale, pieţe închise; restaurante, baruri, cafenele, terase închise, unităţi de cazare, cluburi, inclusiv cele cu acces restricţionat, cazinouri, săli polivalente); unităţi cultural-artistice, sportive, recreative; toate mijloacele de transport în comun (unde nu se mai poate folosi nici ţigareta electronică), autogări, gări, aeroporturi, peroane şi refugii închise, taxiuri, maşina de serviciu, ambulanţă, inclusiv în cabina şoferului, vatmanului, mecanicului de tren; toate spaţiile din unităţile de învăţământ, medico-sanitare şi de protecţie a copilului, inclusiv în curtea acestor unităţi; locurile de joacă pentru copii, indiferent dacă sunt amplasate în interior sau exterior; spaţiile comune din clădirile de locuinţe (holuri, lift). În Legea 15 /2016, spaţiul închis în care s-a interzis fumatul este definit ca „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent“.
Prin spaţiu închis de la locul de muncă „se înţelege orice spaţiu care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent“, se arată în acelaşi act normativ. (Mihai SAVA)