Plimbări cu Trenuleţul lui Moş Crăciun

Data:

Anul acesta, copiii de toate vârstele din Piatra-Neamţ vor avea parte de ocazia inedită de a se plimba, prin oraş, cu Trenuleţul lui Moş Crăciun. Iniţiativa aparţine unei asociaţii de turism din Băile Tuşnad, care face un tur al ţării în perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă cu un trenuleţ special pentru a le aduce o bucurie celor mici.

„Vă invităm la o călătorie cu trenuleţul lui Moş Crăciun în lumea poveştilor, pe străzile din Piatra-Neamţ, cu incursiuni la maxim 20 de kilometri/oră în luna cadourilor.

Împodobit de iarnă şi echipat cu difuzoare, în care se vor auzi tradiţionalele colinde şi cântece de iarnă ale românilor, trenuleţul condus de însuşi Moş Crăciun, doreşte să aducă farmecul anotimpului şi magia sărbătorilor de iarnă în oraşul Piatra-Neamţ.

Şcolile şi grădiniţele, instituţii publice sau private, oficiali sau simpli trecători, nostalgicii copilăriei sau pur şi simplu curioşi, toţi vor avea ocazia să viziteze în acest fel ori să cunoască mai bine oraşul Piatra-Neamţ, pentru că trenuleţul turistic va plimba pe toată lumea timp de 4 zile în perioada 12.12.2019 – 15.12.2019“, transmit iniţiatorii acţiunii.

Astfel, începând de joi şi până duminică, trenuleţul va circula pe următorul traseu: bulevardul Republicii (staţia de plecare – în faţa Hotelului Central) – bulevardul Decebal – bulevardul Mihai Eminescu – Piaţa Ştefan cel Mare – str. Alexandru cel Bun – str. Mihail Sadoveanu – bulevardul Decebal – bulevardul Republicii.

Durata totală a unei călătorii este de aproximativ 25 – 30 minute, orele de plecare a trenuleţului condus de Moş Crcăciun fiind: 10:00, 10:30, 11:00, 11:30, 12:00, 12:30, 13.00, 13:30, 14:00, 14:30, 15:00, 15:30, 16:00, 16:30, 17:00 şi 17:30.

„Având în vedere că numărul soli-citărilor este foarte mare, este recomandată o rezervare prealabilă prin SMS la numărul de telefon 0740.911.119. Vă rugăm să nu uitaţi să trimiteţi prin SMS un nume, numărul de participanţi (adulţi şi copii), localitatea, ziua şi ora pornirii. Răspundem la fiecare SMS primit în cel mai scurt timp posibil, între orele 8:00 – 20:00. Rezervările prin Messenger nu se iau în conside-rare“, mai transnmit organizatorii.

Tariful pentru un adult sau un copil este de 10 lei, iar copiii sub 2 ani vor putea călători gratuit. În plus, organizatorii le promit copiilor de până în 14 ani un mic cadou de la Moş Crăciun. (R.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Curtea de Apel îl menţine pe primarul de Zăneşti în arest

Joi, Curtea de Apel Bacău a respins contestaţia formulată...

A intrat cu maşina în parapet

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...