Trei persoane au fost ranite intr-un accident rutier petrecut în seara de 6 decembrie, în satul Traian din comuna Săbăoani, dupa ce unui sofer i s-a facut rău la volan şi a ajuns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism.
„Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Bacău, se deplasa cu un autoturism pe DN 2 (E 85), în localitatea Traian, având direcţia de mers către municipiul Roman, pe fondul unor cauze medicale, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de alt bărbat de 40 de ani, din Săbăoani, care se deplasa regulamentar, din sens opus.
În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto şi a unei femei, de 40 de ani, din Săbăoani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani. Cele trei persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambele autoturisme se deplasau în limitele legale întrucât pe respectivul sector de drum acţionau poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Roman, cu aparatul radar. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative“, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, din cadrul Biroului de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA)