Ieri după-amiază, din motive care urmează să fie stabilite, a avut loc un accident rutier pe drumul naţional 2 (E 85), în zona depozitului Lidl, la ieşirea din municipiul Roman. Evenimentul s-a petrecut pe la ora 14.45. Un autotren fără încărcătură, în care se afla doar şoferul, s-a ciocnit cu o autoutilitară în care se aflau trei persoane. În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate în dubiţă – şoferul în vârstă de 54 de ani şi un copil în vârstă de 6 ani.
Băieţelul a fost evacuat din maşina avariată de ceilalţi participanţi la trafic, până la sosirea salvatorilor. El a fost preluat de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă şi transportat la spital.
Pentru extragerea şoferului, însă, a fost nevoie de intervenţia specialiştilor în ddescarcerare. Era conştient şi avea multiple traumatisme astfel că a fost şi el transportat la spital.
Celălalt pasager din autoutilitară, un tânăr în vârstă de 19 ani, avea şi el un traumatism la unul dintre picioare şi a fost dus la Spitalul Municipal Roman, pentru tratament. Conducătorul autotrenului s-a autoevacuat şi nu a avut nevoie de îngrijiri me-dicale. În timpul intervenţiei salvatorilor, la locul producerii accidentului, două fete de 10 şi 14 ani au suferit atacuri de panică. Au fost asistate medical de echipajul SMURD şi ulterior transportate la spital împreună cu mama lor.
(Mihai SAVA)



