Radu Surugiu – preşedintele PNL Piatra-Neamţ, şi Dragoş Chitic – primarul de Piatra-Neamţ au marcat câteva momente interesante, spun ei, din punct de vedere politic şi administrativ.
În cadul întrunirii cu presa, Radu Surugiu a amintit de cei 3 ani de guvernare a PSD şi a scos pe tapet câteva dintre promisiunile actualei guvernări care nu s-au realizat.
El a amintit din start de autostrada Iaşi – Târgu Neamţ care, după gândirea actualului executiv, se va realiza prin 2030, termen mult prea îndepărtat. „După 100 de ani de la Marea Unire nu am reuşit să avem o legătură între Moldova şi Transilvania“, a spus deputatul. Apoi a amintit de drumul Piatra-Neamţ – Bacău, o altă promisiune nerealizată; a ajuns apoi la campania electorală din 2012, atunci când se promiteau un milion de locuri de muncă dar nu s-au realizat niciun sfert sau reducerea numărului de taxe, care de fapt a fost majorat cu alte 43.
Surugiu a amintit şi de efectele „total nedemocratice“ pe care le-a creat Ordonanţa 55, cea a migraţiei politice, sau de numărul în creştere a ordonanţelor de urgenţă emise de actualul guvern.
Chitic: „PSD vrea să destabilizeze Primăria Piatra-Neamţ“
Primarul interimar Dragoş Chitic a început discursul său cu un răspuns la declaraţiile unor deputaţi PSD care au afirmat că se va încerca o nouă schimbare a primarului PNL cu unul al PSD. Fără a da nume, Chitic a spus că ar fi mai bine dacă deputaţii PSD s-ar ocupa de atragerea de investiţii şi de alte proiecte care au nevoie de sprijin în Parlament. „Credeam că liderii PSD au înţeles ce se petrece în Consiliul Local Piatra-Neamţ. Voinţa consilierilor a fost exprimată, iar după ultima şedinţă avem un grup unit. PSD vrea să destabilizeze Primăria Piatra-Neamţ printr-o nouă încercare de a schimba din funcţie primarul ales de consilierii locali“, a spus Chitic.
El a continuat spunând că PSD ar trebui să lase primăria în pace deoarece nu aparţine unui partid politic sau unor persoane, ci este a cetăţenilor.
Apoi a readus în discuţie nevoia de susţinere pe care trebuie să o primească primăria din partea parlamentarilor pentru proiectele de investiţii deja demarate.
„Să presupunem prin absurd că nu vom mai beneficia de sprijinul lor. Asta nu înseamnă că nu ne putem descurca“, a mai spus Dragoş Chitic.
Cei doi au menţionat la unison că îşi doresc întărirea organizaţiei PNL Piatra-Neamţ, motiv pentru care au deschisă uşa pentru cei care doresc să se înscrie în partid.
(Alex NECHITA)
