Acasă Eveniment Complicele „Călăului de boschetari“ a fost prins în Piatra-Neamţ

Complicele „Călăului de boschetari“ a fost prins în Piatra-Neamţ

1103
0
DISTRIBUIȚI

Bucureşteanul Petru Brumă, un individ în vârstă de 54 de ani, complice al ţeparului Sergiu Băhăian (care a înşelat mai multe firme şi a ordonat uciderea a patru boschetari în perioada 2006 – 2008), a fost încătuşat, în ziua de 7 mai, în municipiul Piatra-Neamţ.

„La ora 12.00, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au descins la locuinţa unei femei unde au depistat persoana care poseda mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Tribunalul Ialomiţa. Bărbatul reţinut este condamnat la pedeapsa de patru ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. El a fost escortat şi încarcerat în Penitenciarul Bacău“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Petru Brumă a fost condamnat într-un dosar în care au mai primit pedepse alţi 12 oameni. Cu toţii erau coordonaţi de Sergiu Băhăian (supranumit „Călăul de boschetari“ sau „Regizorul morţii“, fost patron al echipei de fotbal Gloria Buzău), şi au înşelat 35 de firme din Bucureşti şi din ţară.

Gruparea făcea operaţiuni de achiziţii de mărfuri, care erau achitate cu cec-uri fără acoperire, obţinea fraudulos finanţări prin gajarea aceluiaşi bun de mai multe ori, la diverse bănci, şi achiziţiona în lea-sing autoturisme.

Pentru înfiinţarea societăţilor cu care au dat ţeapă, membrii grupării au folosit oameni foarte săraci sau boschetari. Procurorii au demonstrat ca Bahaian s-a folosit de oameni ai străzii ca să contracteze credite bancare, după care a ordonat uciderea acestora. Astfel, doi bărbaţi au fost îngropaţi de vii, iar alţi doi au fost aruncaţi în Canalul Dunăre-Marea Neagră, în perioada 2006 – 2008.

(Mihai SAVA)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.