La Spitalul Judeţean, ca la Viena: Decont de 10.000 de lei pentru două zile de spitalizare

Data:

Necazul unei adolescente de 17 ani, din comuna Zăneşti, care a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind internată o zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, a scos la iveală un sistem prin care se pot scurge banii de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).

Cei de la CAS spun că sistemul informatic depistează astfel de erori şi oricum, sistemul de decontare prevede o sumă fixă pentru fiecare bolnav tratat, indiferent de numărul de zile de internare necesare. Posibil să fie aşa. În acest caz, rămâne dispreţul şi bătaia de joc cu care sunt priviţi pacienţii şi reglementările în vigoare. Decontul respectiv era înmânat şi pacientei pentru informare. Ce fel de informare i s-a oferit….

 

Petronela s-a internat, pe 5 mai, cu dureri abdominale, fiind suspectă de apendicită. A fost trimisă pe Secţia de Chirurgie Infantilă, iar după o zi şi-a revenit şi a fost externată. Deoarece este minoră, pentru îngrijirile primite nu a trebuit nici să facă dovadă de asigurat, nici să plătească.

Când a plecat din spital a primit, pe lângă alte documente, şi un decont de cheltuieli, pe care SJU îl întocmeşte, aşa cum prevăd reglementările în vigoare, pentru a vedea cetăţeanul cât a costat tratamentul său şi ce sumă va fi decontată de la Casa de Asigurări de Sănătate.

Pe respectivul decont, pacienta a observat că, în cele două zile cât a stat internată, Spitalul ar fi cheltuit 9.845,33 lei! Mult prea scump pentru serviciile şi condiţiile oferite. Abia după o privire mai atentă a observat că asistenta care întocmise decontul a umflat numărul zilelor de spitalizare de la 2 la 32!

Că o fi o simplă greşeală la introducerea datelor, că o fi o practică, cine mai ştie? Oricum, nici asistentei şefe de pe secţie nici medicilor, nici celor care au semnat actele de externare nu li s-a părut nimic nefiresc în decontul de aproape 10.000 de lei. Ar fi văzut imediat că data externării era „06.06.2015“ (adică luna viitoare), iar numărul zilelor de internare era de 32.

Oare de câte ori s-au petrecut astfel de „erori“ şi cine trebuie tras la răspundere pentru asta? Dacă vor fi luate la puricat documentele SJU, vor mai apărea astfel de surprize?

Sunt întrebări la care factorii de decizie din cele două instituţii încearcă să răspundă, aruncând „pisica“ dintr-o ogradă în cealaltă.

Pentru pacienţii de la Chirurgie Infantilă, CAS plăteşte o sumă fixă

„Este o mare neconcordanţă între diagnostic şi durata de spitalizare. Dar, pentru pacienţii trataţi în secţia Chirurgie Infantilă, noi plătim o sumă fixă: 1.836 lei. Atât este tariful stabilit pe caz rezolvat, indiferent dacă este uşor sau complicat. Cheltuielile de la caz la caz se compensează. În cazul de faţă este o eroare, pe decont fiind trecută greşit ziua de externare. Dar noi nu plătim banii pe acest caz, decontăm conform normelor stabilite. Acest decont de cheltuieli este obligatoriu să fie dat pacientului la externare, iar pacienţii trebuie informaţi din momentul externării că ei nu vor suporta aceste cheltuieli. Este o regulă, transparenţă faţă de pacient, pentru a fi informat ce şi cât s-a cheltuit cu el în perioada spitalizării. Pentru că pacienţii nu sunt informaţi, foarte mulţi ajung la Casa de Asigurări de Sănătate să ne întrebe dacă ei sunt puşi sau nu la plată“, a explicat doctoriţa Magda Spînoiu, medicul şef al CAS.

Medicii dau vina pe program, nu pe cel care a introdus datele

„Este o greşeală de redactare în program care şi aşa funcţionează foarte greu în aceste zile. În foaia de observaţie sunt trecute corect ziua internării şi externării. Nu a fost ceva intenţionat. O să luăm în calcul această eroare şi o să anunţăm specialiştii Serviciului Informatic, aceştia fiind abilitaţi să se ocupe şi să remedieze astfel de probleme. Nu este nimeni prejudiciat, nu afectează material pe nimeni. Pacienta să nu intre în panică, deoarece nu plăteşte nimic, iar toate deconturile pe spitalizare se fac legal. Oricum această eroare se rezolvă în contabilitate. E o chestie internă, pacienta putea foarte bine să nu primească acest decont. Sunt probleme în aceste zile în care sistemul electronic merge greu, dă erori“, a spus dr. Valeriu Chisălău, medic primar coordonator al Secţiei Chirurgie Infantilă.

(Maria NISTOR  & Mihai SAVA)

2 COMENTARII

  1. este probabil o singura asistenta care pe langa cele 20 sarcini care trebuia sa le faca acum mai trebuie sa fie si informaticiana….de ce NU SE POATE angaja cineva care sa faca acest lucru un informatician

  2. Factura de mai sus e ,dincolo de chestiunea cu greseala, o dovada a subfinantarii sistemului!Ziua de spitalizare la SJ Neamt e de circa 300 lei ,intimp ce ,la Viena, e de peste 1.000 de euro!Cum sa ceri aceeasi calitate de servicii si salarii decente la cheltuieli de aproape 12 ori mai mici?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tăinuitor dus la puşcărie

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Săbăoani l-au depistat, în comuna...

Hală făcută scrum

De la un fierăstrău electric utilizat incorect, miercuri seară,...

Accident cu trei răniţi la Ştefan cel Mare

Marţi după-amiază, în comuna Ştefan cel Mare, a avut...