Situaţie absurdă: Ambulanţă SMURD de la Roman nu poate fi folosită

Data:

 

Municipiul Roman şi implicit Spitalul Municipal de Urgenţă nu mai pot folosi ambulanţa SMURD cu echipament de Terapie Intensivă Mobilă începând cu luna februarie a acestui an, din cauză că îi lipseşte avizul de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii.Aceasta a fost donată municipiului Roman în luna mai a anului trecut, de către ISU Neamţ, iar de atunci a intervenit la mii de cazuri fără să fie nevoie să-i ceară cineva vreun aviz.

 

Managerul spitalului, Maria Andrici, a explicat de ce mii de oameni din Roman şi împrejurimi nu mai pot beneficia de o ambulanţă SMURD, dotată cu aparatură modernă, ce ar putea salva vieţi când situaţia ar impune-o.

„În mai 2015, ISU Neamţ ne-a oferit această maşină SMURD, pentru că la Piatra-Neamţ exista un astfel de autovehicul dotat cu aparatură de terapie intensivă. Ni s-a solicitat, în schimb, să asigurăm medic şi asistent de urgenţă. Noi am dorit să obţinem toate avizele, dar ni s-au dat asigurări că ISU şi DSP se vor ocupa de obţinerea lor. Am făcut adresă către DSP pentru obţinerea avizului de la Ministerul Sănătăţii. În decembrie 2015, am solicitat transformarea Centrului de Primiri Urgenţe în CPU SMURD. În februarie, am primit răspuns de la comisia interministerială condusă de medicul Raed Arafat şi de la Ministerul Sănătăţii că maşina nu poate fi utilizată de Spitalul Roman, ci doar de spitalul de la judeţ, şi că nu se poate înfiinţa CPU SMURD. Având multiple cazuri de urgenţă, am cerut aviz la Minister pentru înfiinţarea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU), iar pe 8 martie am primit răspuns că, în conformitate cu legea, UPU poate fi înfiinţată doar la nivelul spitalelor judeţene, în spitalele din municipiile reşedinţă de judeţ sau în spitalele de urgenţă din Bucureşti. Noi nu ne integrăm în niciuna din variante, aşa că cererea a fost respinsă. Am vrut şi vrem, avem şi heliport la Detaşamentul de Pompieri, dar ni s-a spus că trebuie să o dăm la Piatra-Neamţ, unde mai există o maşină de acest fel“, a declarat Maria Andrici, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

 

Se caută soluţii pe toate căile pentru ca Romanul să aibă ambulanţă SMURD

 

Prin urmare, în lipsa avizului de la Ministerul Sănătăţii, ISU Neamţ a decis să oprească activitatea unităţii mobile SMURD de la Roman, cel puţin până se va rezolva situaţia. Până atunci, atât ISU cât şi Spitalul Municipal caută soluţii. „Când am primit în februarie hârtia că trebuie să oprim activitatea, eu trebuia să spun stop. Eu nu pot opri activitatea, aşa că am făcut hârtie la DSP şi ISU şi le-am cerut să ne dea adrese scrise cum că trebuie să oprim activitatea, nu telefonic sau faţă-n faţă verbal. Am primit documentele, iar maşina nu mai este funcţională“, a mai declarat managerul Spitalului Roman. O soluţie de compromis s-ar fi găsit, după ce conducerea Spitalului Roman a cerut audienţă şi la Ministerul Sănătăţii, însă nimeni de acolo nu şi-a găsit timp să vadă care e problema şi cum ar putea fi rezolvată. Între timp, s-ar putea înfiinţa o a doua linie de gardă în UPU SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, în care să facă gardă medicii romaşcani, pe zona Roman, doar plata să fie făcută în contract cu Spitalul Judeţean. Medicul coordonator al UPU Neamţ, doctorul Cristian Păsălău a promis că va încerca să sprijine iniţiativa iar acum Spitalul Municipal de Urgenţă Roman aşteaptă răspuns. Acesta întârzie şi din cauză că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ s-a schimbat conducerea.

 

Şi totuşi e nevoie de o ambulanţă SMURD la Roman

 

Ambulanţa SMURD intervenea la Roman pentru toate cazurile de maximă urgenţă, iar problema este cu atât mai mare cu cât la Staţia de Ambulanţă Roman mai există o singură ambulanţă care are şi dotarea corespunzătoare pe care lucrează un medic. Nimeni nu se gândeşte ce s-ar întâmpla în cazul unui accident cu victime multiple, unde prezenţa în cel mai scurt timp şi a cât mai multor ambulanţe cu medici este vitală. Atât municipiul Roman cât şi cele 26 de localităţi învecinate au nevoie de o ambulanţă SMURD. La o analiză statistică, se poate vedea şi cât de des a fost solicitată ambulanţa SMURD în zona Romanului şi deci cât e de necesară: în iulie – septembrie 2015 ambulanţa SMURD a intervenit în 163 de solicitări deosebit de grave: cinci come, 49 de accidente rutiere şi căderi de la înălţime, 22 cazuri de stop cardio-respirator, trei cazuri arsuri grave, opt cazuri de infarct miocardic acut, 70 de alte cazuri – hemoragii sau accidente vasculare. Din mai 2015 şi până pe 20 februarie 2016, când a fost trasă pe dreapta, ambulanţa SMURD de la Roman a intervenit în 412 misiuni, din care 383 pentru adulţi: 20 de intoxicaţii, 61 afecţiuni cardiace, 58 de traumatisme, patru arsuri, 28 stopuri cardio-respiratorii etc.

(Ioana CALIŢCHO)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Intreruperi Neamt 16.04.2026

Buşteni transportaţi ilegal

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Târgu-Neamţ au oprit pentru verificări,...

O bătrână din Negreşti a rămas fără casă

Din cauza unui coş de fum neprotejat termic, în...

Anunt inchiriere