Acasă Sport Scrabble – seniori şi juniori: Turneu jubiliar la Piatra-Neamţ

Scrabble – seniori şi juniori: Turneu jubiliar la Piatra-Neamţ

689
0
DISTRIBUIȚI

 

Finalul săptămânii precedente a fost marcat de disputarea unui puternic turneu de scrabble în urbea noastră.

A fost vorba despre etapa a IV-a din cadrul Campionatului Naţional pentru seniori, şi etapa a III – a la secţiunea juniori şi tineret, individual şi intercluburi.

Clubul care a organizat competiţia este de fapt Argus Tîrgu-Frumos, însă cum membru în Biroul Federal al Federaţiei Române de Scrabble este pietreanul Ionel Aioanei, turneul a avut loc la Piatra-Neamţ.

Ionel Aioanei este jucător activ, evoluează sub culorile clubului Argus Tîrgu-Frumos şi este fostul vicepreşedinte al federaţiei de resort.

Din relatarea lui Ionel Aioanei am reţinut că la turneul de la Piatra-Neamţ au fost prezenţi 40 de jucători la categoria seniori, şi 10 sportivi la categoria tineret.

Întrecerile au fost găzduite de Grand Hotel Ceahlăul – sala de conferinţe.

Turneul a debutat vineri, 24 octombrie, când pe parcursul întregii zile au avut loc întrecerile libere.

Sâmbătă a avut loc proba de duplicat clasic, apoi cea de compunere, iar după-amiază a fost programată proba de anticipaţie.

Duminică s-a derulat proba de duplicat completiv, urmată de proba de duplicat eliptic. La prânz a fost programată festivitatea de premiere.

Ionel Aioanei este de departe cel mai valoros membru al echipei Argus Tîrgu-Frumos. După etapa de la Piatra-Neamţ pietreanul este pe locul 13 în clasamentul naţional al seniorilor, iar la proba de compunere se află între primi 10 sportivi ai ierarhiei naţionale.

Vă reamintim că în scrabble există o activitate febrilă sportivă, care este condusă de o instituţie centrală şi care gestionează un bogat calendar competiţional intern şi internaţional.

Federaţia are afiliate 20 de cluburi puternice, care participă în competiţii interne şi internaţionale la toate eşaloanele de vârstă – cadeţi, juniori, seniori şi old-boys. Întrecerile pe plan intern cuprind campionatul naţional individual, campionatul de scrabble liber, cel de perechi şi cel intercluburi. Sunt apoi campionatele anglofone şi francofone, dar şi Cupa României şi Cupa Federaţiei. Sportivii noştri participă şi în competiţii internaţionale de anvergură, Campionatul Mondial Francofon, Festivalul Mondial Francofon, Festivalul Mondial Anglofon şi multe astfel de manifestări internaţionale. Există probe interne şi internaţionale de simultan, la toate categoriile de vârstă.

Divizia A cuprinde primii 40 de sportivi ai clasamentului din sezonul precedent, însă există şi campionatul rezervat Diviziei B, unde întrecerea este organizată pe zone geografice.

Din păcate la Piatra-Neamţ activitatea din această ramură sportivă mai pâlpâie doar prin pasiunea arzătoare a jucătorului şi oficialului Ionel Aioanei.

Concursul de la Piatra-Neamţ a fost unul aniversar, deoarece în acest an se împlinesc 30 de ani de la înfiinţarea secţiei de scrabble în oraşul nostru.

În perioada imediat următoare vom reveni cu un amplu reportaj despre începuturile acestei activităţi în zona noastră geografică.

(Constantin Radu RUSU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.