Acasă Social „Sărbătoarea Curţii Domneşti“ – prima ediţie

„Sărbătoarea Curţii Domneşti“ – prima ediţie

1497
0
DISTRIBUIȚI

Prima atestare oficială a Curţii Domneşti din Târgul Pietrei datează din 20 aprilie 1491, adică de acum 525 de ani. Pentru prima dată de la acest moment, anul acesta se va organiza o sărbătoare a Curţii Domneşti ce se doreşte a deveni un festival medieval de tradiţie la Piatra-Neamţ. Sâmbătă, 23 aprilie, va debuta prima ediţie a acestui eveniment ce promite să fie o delectare pentru public.

„Vrem ca anul acesta să lansăm un eveniment care să devină tradiţie pentru Piatra-Neamţ, căci oraşul nostru merită să se alăture localităţilor Sibiu, Alba-Iulia sau Sighişoara, care au an de an festivaluri medievale. Vom marca printr-o acţiune culturală, sâmbătă, 23 aprilie, manifestările care îşi doresc să promoveze rolul cultural şi istoric al oraşului Piatra-Neamţ şi să pună în scenă evenimente din vremea lui Ştefan cel Mare, cu ateliere de olărit, ţesut, unde publicul se poate implica. Se va inaugura şi un atelier în care se va bate mo-neda oficială a Curţii Domneşti. Turnul lui Ştefan va fi păzit de străjeri, ce se vor schimba din oră în oră, iar spectacolele vor începe cu o paradă medievală, apoi vor fi dansuri populare, teatru de păpuşi şi va fi întâmpinat domnitorul Ştefan cel Mare“, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Acesta a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă programul Festivalului medieval „Sărbătoarea Curţii Domneşti“ şi a precizat că este obiectivul  cel mai important istoric şi cultural, dar şi turistic al oraşului. Prezent la conferinţă, profesorul Radu Gheor-ghe, muzeograf la Muzeul de Istorie, a vorbit despre primele însemnări în hrisoave ale existenţei Curţii Domneşti de la Piatra.

„Această curte consemnată la 20 aprilie 1491, în domnia lui Ştefan cel Mare, apare într-un complex monumental din acea vreme. De ce Curtea Domnească la Piatra-Neamţ? Nu întâmplător a fost aleasă să fie aici. Oraşul era un punct strategic, Târgul Pietrei era străjuit de patru munţi, ca într-o cuvă. Din ultimele descoperiri s-a ajuns la acest document ca fiind prima atestare dar se amintea de Curtea Domnească şi în alte hrisoave. Aici trebuie să fie locul de şedere al unui domnitor“, a declarat istoricul muzeograf Radu Gheor-ghe.

Din programul manifestărilor ce vor avea loc sâmbătă la Curtea Domnească, deschise de străjerii Turnului lui Ştefan, la ora 12.00, amintim atelierele de ocupaţii tradiţionale, expoziţia de spade medievale ale regilor europeni din secolul XV-lea, şcolile de tras cu arcul şi de mânuit spada, parada Curţii Domneşti, teatrul de păpuşi, mai multe scenete şi în finalul serii un spectacol cu fachiri.

„Promovarea, prin acest festival, are un rol deosebit şi va face mult mai atractivă sărbătoarea Curţii Domneşti, ce îşi propune să devină tradiţională, să se adauge în calendarul anual al evenimentelor de la Piatra-Neamţ. Lansez invitaţia către cetăţenii din Piatra-Neamţ să fie prezenţi pe platoul Curţii Domneşti, sâmbătă, şi să participe la evenimentele organizate, iar pe lângă localnici să ni se alăture şi turişti“, a declarat primarul Dragoş Chitic.

(Ioana CALIŢCHO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.