-1.7 C
Piatra Neamț
vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăEvenimentSabia lui Ştefan cel Mare ajunge la Piatra-Neamţ

Sabia lui Ştefan cel Mare ajunge la Piatra-Neamţ

Date:

Mâine, în Parcul Tineretului din municipiul Piatra-Neamţ, începând cu ora 12, se va desfăşura un ceremonial militar şi religios organizat în contextul împlinirii a 101 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, ocazie cu care va fi prezentată sabia (replica) marelui voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, aflată în custodia Ordinului Militar „Sfânta Maria“ – Creştin Ortodox din Braşov. Ceremonialul se va încheia cu parada Gărzii de Onoare a jandarmilor, în Piaţa Ştefan cel Mare. Sabia lui Ştefan cel Mare, însoţită de o delegaţie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) „Nicolae Titulescu“ Braşov, va fi depusă la Muzeul de Artă, unde va putea fi admirată până pe 12 decembrie.

Evenimentul este organizat de către IJJ „General de brigadă Constantin Stavăr“, cu sprijinul IJJ „Nicolae Titulescu“ Braşov, Ordinului Militar „Sfânta Maria“ – Creştin Ortodox din Braşov, în colaborare cu Primăria Piatra-Neamţ şi Complexul Muzeal Judeţean.

„Această replică a sabiei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost adusă în România în urma demersurilor efectuate de către câţiva patrioţi români din cadrul Jandarmeriei Române, Ordinului Militar Creştin Ortodox Sfânta Maria şi Casei de Comerţ Balcanice care îşi are sediul la Braşov. Mulţi români care au mers în Turcia au văzut această sabie la Muzeul Topkapî şi au simţit toate acţiunile înaintaşilor noştri văzând acest obiect al unităţii noastre şi al războiului care s-a dus pentru păstrarea identităţii naţionale. Unul dintre cele mai preţioase obiecte rămase de la domnul Moldovei este sabia sa. Sabia a fost primită de Ştefan cel Mare după bătălia de la Vaslui din partea papei Sixt al VI-lea, în semn de recunoaştere a rolului decisiv al Moldovei în apărarea creştinătăţii. Sabia a fost realizată din oţel de Toledo, cel mai bun material existent în Evul Mediu pentru fabricarea armamentului. Mânerul în forma de cruce al sabiei este împodobit cu stema Moldovei. În cursul secolului al XVI-lea, sabia a ajuns la Istanbul, unde este păstrată şi astăzi la muzeul Topkapî“, a declarat sergentul-major Magdalena Gabriela Muraru, purtător de cuvânt al IJJ.

Există două variante distincte referitoare la modul în care sabia a părăsit Moldova. Conform uneia dintre ele, sabia a fost dăruită de Ştefan cel Mare sultanului, cu puţin timp înainte de a muri. În acest fel, domnitorul ar fi vrut să recunoască meritele unui adversar redutabil. Cea de-a doua legendă plasează momentul pierderii sabiei la sfârşitul primei domnii a lui Petru Rareş. Fiu al lui Ştefan cel Mare (Petru Rareş) a încercat să redeschidă lupta cu Imperiul Otoman, în 1538. Campania de represalii a sultanului Soliman Magnificul avea să ducă la pierderea domniei şi la refugierea lui Rareş în Transilvania. Trupele otomane au impus ca domn al Moldovei pe Ştefan al V-lea, cunoscut ca „Lăcustă-Vodă“. Turcii au jefuit tezaurul Moldovei înainte de a se retrage, luând cu ei şi sabia lui Ştefan cel Mare.

Sabia, care se află expusă la Topkapî, are lungimea totală de 125 de centimetri – lama de 102 cm, cu un mâner îmbrăcat în fir din argint împletit şi cântăreşte aproximativ 2,5 kilograme. Mânerul acesteia se termină cu un buton aplatizat sub formă de disc, placat cu aramă. Pe faţa superioară a discului apare inscripţia: „Eu domnul Ştefan, voievod!“ împreună cu semnul crucii.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.