Acasă Eveniment Puţini angajaţi din învăţământ la vaccinare

Puţini angajaţi din învăţământ la vaccinare

442
0
DISTRIBUIȚI

De ieri, a început vaccinarea cu prioritate a angajaţilor din şcolile judeţului. Deşi, iniţial, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a anunţat că va deschide un centru de vaccinare dedicat acestor persoane, decizia a fost contramandată, deoarece numărul celor care s-au înscris pentru imunizare a fost mai mic decât cel aşteptat.

„Iniţial, domnul inspector şcolar general Obreja m-a anunţat că ar fi vorba despre o listă cu 370 de cadre didactice. În cele din urmă, s-a constatat că din acea listă doar 113 şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina. În acest caz, nu mai avea rost să deschidem un centru de vaccinare doar pentru profesori. Având în vedere că e vorba despre un număr mic de persoane, am luat decizia de a aloca două fluxuri de vaccinare, ambele în Piatra-Neamţ. Unul dintre acestea este la Liceul Economic, cel de-al doilea – la Piaţa Centrală. La cele două centre va continua, în paralel, vaccinarea persoanelor înscrise în etapa a doua“, a spus Radu Firăstrău, directorul DSP.

Cadrele didactice care nu au trecut de vâsta de 55 ani sunt imunizate la centrul de la Liceul Economic, acolo unde este folosit vaccinul Astra Zeneca, iar celelalte sunt direcţionate la Piaţa Centrală, unde se injectează vaccinul Pfizer.

Potrivit autorităţilor, până acum, peste 1.000 de angajaţi din învăţământul nemţean au fost vaccinaţi împotriva Covid-19. Profesorii care nu au prins, până acum, un loc la vaccinare se mai pot înscrie la programări, până pe 10 martie.

(M.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.