Provocare mai mare decât se aşteptau: 15 tone de deşeuri pe malurile Lacului Bicaz

Data:

Drumeţia de evaluare a cantităţilor de deşeuri ce zac pe malurile Lacului Bicaz a ridicat un semnal de alarmă pentru organizatorii acţiunii de strângere a gunoiului. Fiecare metru din jurul acumulării este acoperit de gunoi, în special PET-uri.

După o plimbare pe 80% din suprafaţa care va fi atacată de voluntarii înscrişi pentru a face curăţenie pe malurile lacului, Andrei Carabelea – reprezentantul Asociaţiei „Sens Civic“ a declarat că va fi o acţiune dificilă.

„Peste 60 de kilometri din totalul celor aproximativ 80 cât măsoară malurile Lacului Bicaz prezintă,         într-o concentraţie ruşinoasă, urmele uneia dintre cele mai primitive civilizaţii ale istoriei contemporane. Alte cuvinte sunt de prisos, imaginile spun totul. E greu de crezut ca veţi avea răbdarea de a le urmări pe toate (peste 600), dar precizez că am evitat să fotografiez aceleaşi gunoaie de mai multe ori. Mă aventurez într-o estimare: peste 15 tone de PET-uri“, a spus Andrei Carabelea care a postat fotografiile pe o reţea de socializare.

El a salutat eforturile SC Hidroelectrica SA care a ridicat aproape toate PET-urile de pe luciul apei.

Acest lucru le va permite voluntarilor ca în perioada 9-11 septembrie să se concentreze doar pe maluri.

În acest moment, pe malurile Lacului Bicaz sunt tone întregi de PET-uri, tot felul de ambalaje, conserve, lăzi, găleţi, capace de WC, folie, mobilă şi altele. (A.N.)

 

5 COMENTARII

    • si satenii, si asazisii turisti.. 90% din populatia tarii se comporta ca niste salbatici inapoiati… si una peste alta autoritatile nu dau nici o amenda…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...