Fotbal – Campionatul judeţean: Bradul Roznov, noua lideră a seriei Ligii a IV-a nemţene de fotbal

Data:

l la cea dintâi reprezentaţie a sezonului, formaţia Teiul Poiana Teiului nu s-a simţit, deloc, în postura gazdei pe durata jocului derby cu Speranţa Răuceşti, organizat la Borca

Înscrisă în acest nou sezon între formaţiile pretendente la câştigarea titlului de campioană a seriei Ligii a IV-a nemţene de fotbal, gruparea din Poiana Teiului s-a dovedit a fi, duminică, performera celei de-a doua runde a noului sezon. Teiul a câştigat derby-ul orgoliilor în startul noului campionat la nivelul primului eşalon fotbalistic judeţean. Meciul a fost desfăşurat la Borca, localitate unde formaţia considerată drept gazdă nu s-a simţit deloc confortabil din pricina ostilităţii localnicilor. Unicul gol al jocului a fost marcat de Constantin Cîmpanu, jucător originar din Bacău şi înregimentat alături de alţi şase coechipieri din lotul campioanei en-titre a Ligii a V-a nemţene, Voinţa Ion Creangă. Aceasta din urmă a reuşit să câştige şi ea în runda cu numărul 2 a campionatului judeţean, ceea ce s-a numit derby-ul de clasament cu cealaltă Voinţă: din Dobreni.

Deşi victorioasă duminică, campioana a pierdut postura de lider

Campioana s-a impus în deplasare, dar în ciuda succesului, tabăra din Ion Creangă a pierdut şefia în clasamentul seriei datorită golaverajului inferior. Cu punctaj maxim strâns (6 puncte), dar fără gol primit, Bradul Roznov se bucură de oportunitatea locului 1 în Liga a IV-a nemţeană. Tot fără gol primit în primele două runde ale campionatului mai sunt Bradul Borca şi Teiul Poiana Teiului. Bradul Borca abia a început sezonul de campionat întrucât disputa primei etape (în deplasare cu LPS Piatra-Neamţ) a fost amânat pentru ziua de 7 septembrie, ora 16.

 

Borca a administrat scorul etapei pe terenul LPS-ului romaşcan

Scorul etapei de duminică în primul eşalon fotbalistic la nivel judeţean l-au reuşit „pădurarii“ din Borca, pe terenul liceenilor din Roman. Nou-promovaţi în Liga a IV-a nemţeană, „vulturii“ din Costişa au învins încă din prima repriză, la scor de neprezentare, formaţia din Tămăşeni. Tot cu scor de forfait au câştigat şi „pădurarii“ roznoveni, izbândă care le-a adus şi certitudinea locului 1 în clasament. Surprinzător pare, la prima vedere, semieşecul celor de la Cimentul Bicaz, înregistrat duminică pe terenul propriu la singura remiză a rundei.

Rezultatele complete ale etapei a II-a în campionatul Ligii a IV-a nemţene de fotbal au fost: Zimbrul Pânceşti – LPS Piatra-Neamţ 2-0 / Vulturul Costişa – Unirea Tămăşeni 3-0 / Cimentul Bicaz – Zimbrul Vânători Neamţ 1-1 / LPS Roman – Bradul Borca 0-8 / Tineretul Cândeşti – Moldova Cordun  2-1 / Teiul Poiana Teiului – Speranţa Răuceşti 1-0.

Etapa viitoare (a III-a) se joacă după programul: Zimbrul Pânceşti – Teiul Poiana Teiului / LPS Piatra-Neamţ – Vulturul Costişa / Unirea Tămăşeni – Voinţa Dobreni / Voinţa Ion Creangă – Cimentul Bicaz / Zimbrul Vânători – LPS Roman / Bradul Borca – Bradul Roznov / Steel Man Târgu-Neamţ – Tineretul cândeşti / Moldova Cordun – Speranţa Răuceşti.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...