l mai mulţi copaci s-au prăbuşit sub greutatea zăpezii
A venit iarna în plină toamnă. A nins o zi şi-o noapte în judeţul Neamţ, de duminică până luni, iar problemele specifice nu au întârziat să apară. Autorităţile judeţene au fost luate, oarecum, prin surprindere, astfel că au fost nevoite să se organizeze de duminică, când a intrat în vigoare codul portocaliu de ninsori şi viscol, valabil pentru zona de munte a judeţului Neamţ. Luni dimineaţa, după un prim bilanţ al iernii, cele mai grave probleme erau la liniile de curent electric, multe din ele rupte de zăpada căzută peste noapte. 64 de localităţi erau nealimentate cu energie electrică, şapte linii de medie tensiune nealimentate parţial cu 132 puncte de transformare, fiind afectaţi 13.307 consumatori, în zona Târgu-Neamţ, Pipirig, Bicaz-Chei.
Zăpada grea, căzută duminică noaptea, a rupt zeci de arbori iar depune-rile de zăpadă de pe caro-sabil au afectat traficul rutier în zona de nord-vest a judeţului.
În prezent, în judeţ s-a depus strat de zăpadă pe carosabil, astfel că drumarii judeţeni au scos, pentru prima dată în actualul sezon rece, utilajele de deszăpezire şi au împrăştiat tone de material antiderapant: sare 1.120 tone, nisip 1.078 tone. Secţia Neamţ a CNADNR a acţionat, duminică, pentru des-zăpezire şi răspândire de material antiderapant pe cinci drumuri naţionale, cu şapte utilaje şi nouă lucrători, astfel: DN 15B; DN 15C; DN 15; DN 17B; DN 12C. Luni s-a acţionat pe şapte drumuri naţionale: DN 15D (vine de pe DN15 C); DN 15B; DN 15C; DN 15; DN 17B; DN 12C; DN 2 (vine de pe DN 15 B). Drumarii judeţeni nu au intervenit, momentan, fiind cu toate utilajele pregătite pentru intervenţie.
Pompierii au fost solicitaţi, în ultimele 24 de ore, în cooperare cu SVSU Hangu, Ceahlău, Grinţieş, Pipirig şi Vânători Neamţ, în nouă misiuni pentru degajarea arborilor căzuţi pe partea carosabilă; două misiuni de patrulare şi ve-rificare a viabilităţii căilor rutiere (Târgu Neamţ – Petru Vodă şi Piatra Neamţ – Bisericani); o misiune asigurare măsuri PSI la fire de curent căzute.
(Ioana CALIŢCHO)