PP-DD nu crede, chiar dacă vede

Data:

 

Ca un boxer care ia un croşeu în plină figură, apoi stă pe gânduri 5 secunde după care cade în braţele arbitrului şi abia atunci îşi dă seama că meciul e aproape gata, PP-DD Neamţ reacţionează la o săptămână de la momentul în care oamenii au început să-i plece.

Ieri, după ce răul s-a produs deja în mai multe localităţi, PP-DD aruncă în media nemţeană un comunicat de presă în care anunţă că tocmai „ca urmare a materialelor de presă apărute în mai multe publicaţii, Biroul Judeţean al PP-DD Neamţ este în măsura să anunţe că, potrivit hotărârilor Biroului Naţional de Coordonare şi Statutului PP-DD, domnii Vasile Ştefanuţ Ploscaru şi Adrian Smarandei, consilieri judeţeni aleşi pe lista PP-DD, şi-au pierdut calitatea de membru al acestui partid“.

Chiar dacă nu se înţelege cauza, aceasta putând fi şi a „publicaţiilor“ care au scris despre realele dezertări majore din PP-DD şi nu plecările în sine, realitatea este că în ultima săptămână au plecat de la PP-DD aproape 50 de aleşi locali din mai multe localităţi.

Chiar ieri, tocmai Ştefănuţ Ploscaru anunţa că este în grafic cu recrutările pentru noul său partid (UNPR).

Revenind la comunicatul emis de conducerea PP-DD, în acesta se mai menţionează că „partidul constată cu îngrijorare că asupra aleşilor locali ai PP-DD se exercită de mai mult timp acţiuni de racolare concertată pentru a-i determina să treacă la o altă formaţiune politică. O acţiune precum cea organizată săptămâna trecută este doar una dintr-un lung şir de tentative de destabilizare a Partidului Poporului, filiala Neamţ“.

Pe această cale, le mai transmitem că Partidul Liberal Reformator şi-a îndreptat atenţia spre aleşii PP-DD, pe care îi rupe din unele localităţi, asta după ce a negociat UNPR cu ei. Mai exact, ieri, cei trei consilieri PP-DD de la Boghicea şi alţi doi de la Sagna au semnat sub oblăduirea deputa-tului Dorinel Ursărescu, la PLR.

„În opinia mea, cel puţin plecarea consilierului judeţean Ploscaru a fost planificată încă din perioada premergătoare apariţiei ordonanţei privind migraţia politică. Cei care au ales să plece la alte formaţiuni politice n-au fost aproape de direcţia partidului pe durata mandatului lor. Cei care au plecat sunt oameni nemultumiţi de statutul lor sau care au anumite supărări personale.

Pentru PP-DD este relevant ca la nivelul administraţiilor locale să aibă prioritate proiectele care aduc beneficii românilor. Nu cred că vor mai fi plecări din PP-DD iar membrii care vor rămâne solidari proiectului partidului şi sunt determinaţi să muncească pentru acesta îşi vor conserva mandatele“, a declarat Ciprian Şerban, preşedinte PP-DD Neamţ.

„Opinia“ lui Ciprian Şerban este contrazisă chiar de plecările care au loc în această perioadă, dar probabil că este nevoie să rămână PP-DD fără membri aleşi pentru a observa ce se petrece.

(A.N.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...