A dat foc gospodăriei mamei

Data:

Joi spre vineri noaptea, o femeie în vârstă de 31 de ani, din satul Oşlobeni (al comunei Bodeşti), a incendiat grajdul mamei sale (69 de ani). Ea se certase cu mama, primise interdicţie să se apropie la mai puţin de 100 de metri de casa acesteia (fiind evacuată din imobil), i-a dat mai multe mesaje de ameninţare că-i va incendia locuinţa şi, ulterior, a trecut la fapte. Alarma s-a dat la ora 1.30, iar în zonă s-au deplasat voluntarii, pompierii pietreni şi poliţiştii. La sosirea forţelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei construcţii cu destinaţia de adăpost pentru animale, depozit pentru plante furajere şi magazie, existând pericolul propagării acestuia la locuinţa aflată în apropiere.

S-au făcut scrum adăpostul de animale cu o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi. În interiorul acestuia se aflau aproximativ 1,5 tone de plante furajere, 11 metri cubi de lemn pentru foc, diverse bunuri de uz gospodăresc, trei biciclete şi zece păsări. Oamenii legii au reţinut-o pe fiica incendiatoare, pentru încălcarea ordinului de protecţie, ameninţare şi distrugere. Ea urmează să fie dusă la Parchetul Târgu-Neamţ cu propunere de luare a unei măsuri preventive. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Copil rănit într-un accident cu trei maşini

Sâmbătă seară, în satul Preluca (al comunei Pângăraţi), a...

Aruncaţi din căruţă

În seara de 4 octombrie, în satul Bradul (al...