Migraţia ia amploare: 30% din aleşii PP-DD au plecat la UNPR

Data:

Ordonanţa ce a dat liber la migraţia politică a aleşilor oferă ocazia mai multor membri cu funcţii în administraţie din cadrul Partidului Poporului – Dan Diaconescu să-şi aleagă noi orizonturi politice. De departe, cele mai multe mişcări în plan politic se înregistrează în această formaţiune nemţeană.

La finalul săptămânii trecute, peste 40 de aleşi ai PP-DD au decis să se alăture fi-lialei nemţene a Uniunii Naţionale pentru Progresul României, condusă de preşedintele Consiliului Judeţean, Culiţă Tărâţă şi consilierul Constantin Iacoban.

Cea mai mare lovitură PP-DD pare a fi dată de cei doi consilieri judeţeni, Ştefănuţ Ploscaru şi Alexandru Smarandei care şi-au exprimat, în scris, dorinţa de a se alătura „colegilor“ de la UNPR. Până acum cei doi făcuseră opoziţie consilierilor UNPR.

Primul care a anunţat trecerea la UNPR a fost consilierul Ştefănuţ Ploscaru care a declarat că pe data de 11 septembrie, adică joia trecută, a depus actele prin care înştiinţa secretarul judeţului că schimbă, în mod oficial, PP-DD pe UNPR. Ciprian Şerban, şeful PP-DD Neamţ, susţine însă că Ploscaru era deja exclus din PP-DD astfel că acesta a pierdut automat şi calitatea de consilier.

„Excluderea lui Ploscaru s-a făcut prin decizie de la centru încă de pe data de 8 septembrie“, a spus Şerban care a precizat că pe data de 12 septembrie a depus actele la Consiliul Judeţean Neamţ. „Pe domnul Smarandei l-am pierdut. M-am întâlnit cu el zilele acestea şi m-a anunţat că el merge la UNPR că o să-i dea funcţii şi o să-l pună director pe nu ştiu unde“, a adăugat Ciprian Şerban.

Revenind la Ştefănuţ Ploscaru, acesta susţine că el a depus solicitarea de mutare cu o zi înainte de excluderea din PP-DD şi că în cazul în care se va continua cu această procedură o va contesta. „Dacă secretarul judeţului va înainta spre aprobare consilierilor proiect de hotărâre pentru înlocuirea mea, îi voi face plângere“, a mai spus Ploscaru care a dat impresia că            şi-a calculat toţi paşii.

„Curăţenie“ de toamnă pe lista PP-DD

Ciprian Şerban, şeful PP-DD, a mai confirmat şi faptul că în ultimele zile s-a desfăşurat o activitate intensă de curăţare a listelor de membri supleanţi ai consiliilor locale.

„Au fost excluşi opt membri supleanţi de pe lista PP-DD depusă la Consiliul Judeţean Neamţ.

Mulţi dintre aceştia au dat şi declaraţii că renunţă la funcţii, iar alţii sunt deja înscrişi la alte partide. În locul domnului Ploscaru, care a fost exclus, ar trebui să intre în Consiliul Judeţean domnul Daniel Vinca“, a mai declarat Şerban.

În ceea ce îi priveşte pe aleşii din celelalte localităţi, Ştefănuţ Ploscaru a declarat că au trecut la UNPR mai mulţi consilieri locali, „peste 40“. Dintre aceştia el a amintit de cei doi consilieri municipali de la Roman, trei consilieri de la Valea Ursului şi toţi cei patru consilieri de la Brusturi.

Toate aceste mutări de ultimă oră destabilizează relativ majoritatea pe care o alcătuieşte în continuare PSD cu PDL şi cu PP-DD în cadrul Consiliului Judeţean, dar în acelaşi timp nu ajută cu mai nimic la întărirea „minorităţii“ UNPR-PNL, care câştigă, în cele mai fericite condiţii, două voturi suplimentare.

Perioada de migraţie din toamna anului 2014 nu s-a încheiat, iar lista este deschisă şi în favoarea altor formaţiuni. Până la această dată, toate mutările s-au făcut din PP-DD spre alte direcţii, iar tonul a fost dat în prima zi de liber la mutare de Monica Anton.

(A.N.)

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Înşelat cu 68.000 de lei prin metoda „bani de la Fisc“

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din...

Căutător de comori călcat de „mascaţi“

Stelian Chiriac (în vârstă de 57 de ani, din...

Intreruperi Neamt 15.12.2025

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...