Poştaşii îngheaţă în oficii

Data:

l conducerea companiei nu le-a trimis lemne de foc pentru această iarnă l la nivel judeţean ar fi vorba de 330 de metri steri de lemn l unii cară lemne cu sacoşele de acasă l directorul Oficiului Judeţean dă neputincios din umeri l angajaţii vor să intre în concedii medicale de luni

Lucrătorii poştali cară lemne de acasă la muncă pentru că reprezentanţii companiei nu au fost în stare să aprovizioneze, până la această oră, subunităţile poştale cu lemne de foc. O parte a angajaţilor Oficiului Judeţean de Poştă Neamţ, care lucrează în subunităţile dotate cu sobe, îngheaţă efectiv la locurile de muncă, însă nu pentru mult timp. Şi nu pentru că au vreun semnal că ar primi lemne, ci pentru că sunt decişi să intre în concedii medicale. Din cauza frigului de la serviciu, unii chiar s-au îmbolnăvit. Situaţia este fără precedent, după cum spune li-derul de sindicat Vasile Trifescu. Deşi li s-a spus că în octombrie toate subunităţile din judeţ vor fi aprovizionate cu lemne, acest lucru nu s-a întâmplat şi, mai mult, nimeni nu le poate spune când şi cum va fi rezolvată această pro-blemă.

Pe de altă parte, directorul Oficiului Judeţean de Poştă, Daniel Stoleru, ridică neputincios din umeri; contractul de aprovizionare cu lemne este încheiat la nivel naţional, iar situaţia nu depinde de el.

Singurul lucru pozitiv este că salariaţii sunt liberi de astăzi şi până vineri, două zile în care nu mai sunt nevoiţi să îndure frigul din oficii.

„În prezent, sunt 34 de subunităţi poştale fără căldură pentru că nu au fost aduse lemnele de foc. Este vorba de 12 oficii rurale, 21 de ghişee exterioare rurale şi se-diul administrativ din Piatra-Neamţ. Achiziţionarea lemnelor de foc este o revendicare de-a noastră veche, din luna martie a acestui an, care nu a fost soluţionată nici până acum. Ne prinde luna decembrie fără un lemn în oficii. Deşi cei din conducerea Companiei Poşta Română şi-au luat angajamentul că în luna octombrie vor fi lemne de foc în oficii, nu s-a întâmplat nimic. Apoi, ni s-a spus că fosta poştă regională de la Iaşi va face aprovizionarea de pe 1 noiembrie, însă, în realitate, oamenii îngheaţă în subunităţi pentru că nu au lemne de foc. Unii vin de acasă cu şacoşele cu lemne, ori este o situaţie normală? Din conducerea judeţeană, nimeni nu poate să facă nimic şi nimeni nu ştie nimic.             Ne-am dori să-l aducem pe şeful de la achiziţii de la compania Poşta Română să lucreze el în frig, să vedem dacă poate! Oamenii suferă din această cauză şi sunt hotărâţi să intre în concedii medicale. Avem nevoie de 330 de metri steri de lemn de foc la nivelul întregului judeţ“, a declarat Vasile Trifescu, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali, filiala Neamţ.

Dacă zilele acestea, salariaţii nu vor primi lemnele de foc necesare pentru încălzirea oficiilor, ceea ce puţin probabil, ţinând cont că aproape toată lumea intră în vacanţă, ei vor ca luni să depună o plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, cu privire la situaţia creată de lipsa combustibilului solid pentru iarnă.

Daniel Stoleru, director al Ofi-ciului Judeţean de Poştă, a declarat că aşteaptă ca subunităţile să fie aprovizionate. Când, nici el nu ştie.

„Contractul de aprovizionare cu lemne de foc este încheiat la nivel naţional, nu depinde de noi. Furnizorii se pare că nu şi-au făcut treaba. Dar această situaţie nu este numai în Neamţ, ci la nivel naţional. Avem doar promsiuni, doar, însă nu putem forţa lucrurile. Aşteptăm să fim aprovizionaţi. Ştim, e inuman să lucrezi în astfel de condiţii“, a conchis Daniel Stoleru.

(Natalia RÎŞTEI)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tânărul care a muşcat un taximetrist – trimis în judecată

Octavian Luca Onu, în vârstă de 19 ani, din...

Pedofil arestat

Ovidiu Iulian Pîrjolea, în vârstă de 33 de ani,...

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...