Poliţiştii, cu ochii pe şosele

Data:

Săptămâna trecută, poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea principalelor cause generatoare de evenimente rutiere, pe raza judeţului Neamţ. Celor care au pus în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, le-au fost aplicate aproape 800 de sancţiuni contravenţionale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 791 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 787 pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Dintre acestea, 268 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 54 pentru abateri săvârşite de pietoni, nouă pentru conducere sub influenţa alcoolului, nouă pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau vehiculelor, şapte pentru depăşiri neregulamentare şi 444 pentru alte abateri rutiere.

Totodată, au fost reţinute 96 de permise de conducere, dintre care 58 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, nouă pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, şapte pentru depăşiri neregulamentare, nouă pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 13 pentru alte abateri.

Poliţiştii rutieri au retras 57 de certificate de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale.

Totodată, poliţiştii au avut în atenţie şi verificarea vehiculelor destinate transportului de elevi, în vederea creşterii siguranţei rutiere.

Cu această ocazie a fost verificat modul de respectarea a normelor rutiere şi a legalităţii transporturilor precum şi verificarea stării psihofizice a conducătorilor auto.  De remarcat că nu au fost înregistrate abateri, cu privire la această categorie de conducători auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...

Razii la calea ferată

În weekend, poliţiştii rutieri au acţionat la trecerile la...

Comunicat de presa

Comunicat de presa