Peste 80 de persoane, proprietari de terenuri şi moştenitori susţin că judecătoarea Iulia Paisa i-a nedreptăţit în calitate de magistrat.
Procesul în care este judecată fosta preşedintă a Judecătoriei Piatra-Neamţ, Iulia Paisa, a ajuns deja la al treilea termen de la începutul acestui an. Pe data de 7 ianuarie magistraţii Curţii de Apel Bacău au acordat nu unul, ci două termene de judecată pentru a putea fi citaţi toţi proprietarii terenurilor implicate în procesele pe care judecătoarea nemţeană le-ar fi judecat fără a respecta legea. Au fost citate mai multe persoane care s-au prezentat la instanţă pe data de 22 ianuarie – prima dată, şi ieri – a doua oară.
Următorul termen în procesul în care fosta preşedintă a Judecătoriei Piatra-Neamţ, magistrata Iulia Paisa, este acuzată de „abuz în serviciu cu primirea pentru sine sau altul de foloase necuvenite“ şi „fals intelectual“ a fost stabilit pentru data de 19 februarie.
În acelaşi dosar mai sunt inculpaţi grefiera Mirela Rengheş, de la aceeaşi instanţă pietreană, şi afaceristul Aurel Lazăr – administratorul unei firme din comuna Dumbrava Roşie. Paisa este învinuită de săvârşirea a 41 de infracţiuni, Lazăr – de complicitate, iar grefiera Rengheş – tot de complicitate şi fals intelectual, la patru dintre faptele respective. Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, judecătoarea Iulia Paisa nu şi-ar fi făcut treaba, conform legii, sau şi-ar fi depăşit atribuţiile în 41 de dosare civile în care Lazăr era implicat, reuşind, în acest fel, să-l ajute pe afacerist să obţină importante suprafeţe de teren în judeţul nostru. Ilegalităţile s-ar fi petrecut în perioada 2006 – 2009, interval în care judecătoarea a dat sentinţe considerate nelegale, în baza cărora afaceristul Lazăr a obţinut, fără drept, din procesele pe care le avea, aproape 250.000 de metri pătraţi de pământ de la cei cu care se judeca.
În schimbul acestor servicii, Iulia Paisa ar fi obţinut garantarea, de către afacerist, a unui credit bancar de 128.000 de franci elveţieni. În 2014, magistrata a fost suspendată din funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Aşa cum se susţine în rechi-zitoriu, Iulia Paisa s-ar fi folosit de mai multe „scheme“ pentru a-l favoriza pe Lazăr. Una dintre acestea era diminuarea taxelor judiciare de timbru, care ar fi trebuit achitate de Lazăr în calitate de reclamant, prejudiciind astfel bugetul local al municipiului Piatra-Neamţ cu 12.627 de lei.
Conform aceleiaşi surse, judecătoarea Paisa a procedat în aşa fel încât toate dosarele deschise de inculpat să fie judecate de ea. (Alex NECHITA)



