0.3 C
Piatra Neamț
luni, ianuarie 13, 2025
AcasăAdministratieOperator de salubritate nou la Piatra-Neamţ

Operator de salubritate nou la Piatra-Neamţ

Date:

Piatra-Neamţ şi alte 26 de localităţi arondate vor avea, începând din acest an, un nou operator de salubritate. Schimbarea vine ca urmare a implementării Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor impus de le-gislaţia europeană, care a împărţit, practic, judeţul în patru zone de colectare a deşeurilor şi care prevede reguli stricte în acest domeniu. Zona 1, care cuprinde municipiul reşedinţă de judeţ şi cele 26 de comune din jur, este ultima care nu avea un contract nou, contract ce va fi semnat pe 9 ianuarie, ca urmare a finalizării procedurii de licitaţie şi a contestaţiei ce a urmat-o. Firma câştigătoare se numeşte Girexim Universal SA şi este din judeţul Argeş. Potrivit autorităţilor locale, vestea bună este că cetăţenii din Piatra-Neamţ nu vor resimţi schimbarea la nivelul facturilor deoarece deşeurile vor fi depuse în continuare la groapa de gunoi a oraşului, care este conformă cu toate normele impuse de legislaţia europeană.

„Municipiul Piatra-Neamţ a fost obligat, prin programul de management al deşeurilor să se înscrie în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară EcoNeamţ care a organizat această licitaţie pentru zona 1 (Piatra-Neamţ şi cele 26 de comune arondate). În urma acestei licitaţii a rezultat un alt operator de salubritate. Semnarea contractului va avea loc săptămâna aceasta, după care urmează un termen de 90 de zile de preluare efectivă a serviciului. Pentru noi era o obligaţie legală, de vreme ce facem parte din ADI EcoNeamţ, la fel ca toate celelalte localităţi din judeţ. Trebuie să precizez că în depozitul de la Piatra-Neamţ se vor depune doar deşeurile colectate de la cetăţenii din Piatra-Neamţ; nu este voie să aducă şi din comune. Deci, noul operator se va folosi în continuare de infrastructura de aici, de utilajele care sunt deja la depozit. Nici tarifele percepute de la populaţie nu vor creşte. Cât despre deşeurile colectate din comunele arondate, ele vor merge la groapa de la Girov; abia după ce depozitul de la Piatra-Neamţ se va umple, va trebui închis, şi atunci vom trebui să le transportăm şi noi la Girov“, a explicat primarul Dragoş Chitic. (R.C.)

Ultimele știri 🗞

1 COMENTARIU

  1. Si ca sa fie stirea completa:

    Firma Girexim Universla este controlata de Gheorghe Văsîi care in anul 2007 a castigat contractul pentru transportul public în comun în oraşul Piteşti, contract oferit de primarul de la vremea respectiva, Tudor Pendiuc în 2007, CONTRA UNEI SPAGI DE 1 MILION EURO.

    Văsîi şi Pendiuc au fost trimişi în judecată de DNA, în acest dosar unde statul român, prin Municipiul Piteşti, s-a constituit parte civilă pentru recuperarea unui prejudiciu de 6,3 milioane de euro, iar judecătorii au instituit şi sechestru asupra unei părţi a averii lui.

    Din cate observ eu, greseala penala este recompensata direct proportional si din bani publici!

    Oare alesii locali sunt bine? Dorm linistiti noaptea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.