Vineri după-amiază, din cauza unui scurtcircuit la un generator electric defect, un autoturism a luat foc în mers, în comuna Grumăzeşti. Alarma s-a dat pe la ora 17.20, iar la locul evenimentului au intervenit voluntarii, două echipaje de pompieri târgnemţeni cu o autospecială şi SMURD-ul. Când au ajuns forţele, incendiul se maniofesta la toată maina, oprită între timp de şofer. Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 28 de ani, a suferit arsuri la nivelul căilor respiratorii şi la mâini. El a fost îngrijit de paramedici şi transportat apoi cu un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Dimitrie“ Târgu-Neamţ. Focul a fost stins de militari, dar maşina a ars complet.
Pe aceste considerente, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că părţile instalaţiei electrice trebuie amplasate, în principal, respectându-se necesităţile de protejare a acestora, în vederea unei corecte funcţionări şi a unei durate de viaţă corespunzătoare. Astfel, trebuie avută în vedere o bună accesibilitate la acele echipamente care, periodic, sunt supuse operaţiilor de întreţinere, reparare sau înlocuire. În vederea uşurării operaţiilor de verificare şi control s-au adoptat, în ultima vreme, sisteme de diagnoză electrică, permiţând verificarea rapidă a instalaţiei de aprindere a motorului şi a instalaţiei electrice. Se recomandă verificarea periodică şi completarea, atunci când este necesar, a nivelului electrolitului din bateria de acumulatoare, precum şi controlarea funcţionării releului regulator, generatorului, demarorului electric, instalaţiei de aprindere şi a întinderii curelei de antrenare a generatorului.
(Mihai SAVA)