Nu! (nu) iubesc Hârtia!
Hârtia m-a făcut să mă gândesc mereu la ceva temporar.
Când cobor privirea spre o bucată de Hârtie, inconștient mâna apucă subiectul atenției mele, îl face ghemotoc și-l aruncă la coș.
Cu convingere! Fără remușcări!
În acest timp, în Egipt, capul statuii lui Amenhoteph al III-lea, de 2,9 metri din granit roșu, zâmbește îngăduitor pentru că din 1370 î.e.n. a văzut multe. Toate omenești și bune, nu-i așa???
Apoi, imediat gândul nostru poate zbura liber și fără bilet către obeliscul neterminat din granit roșu de 42 de metri care se odihnește în Aswan de mai bine de 3500 de ani.
Dar de ce să zburăm atât de departe, hai să vizităm Panteonul roman ridicat acum 2000 de ani în care putem intra prin cele două uși turnate în bronz de 7,5 metri și 8,5 tone fiecare.
Și pentru că tot suntem în Roma, trecem repede peste 1400 de ani și în plină Renaștere putem admira sculpturile în marmură realizate de un artist pe nume Michelangelo, lucrări pe care fotografii contemporani le introduc în aceste obiecte realizate din Hârtie numite cărți / albume (de artă?).
Am spus fotografi??? Oh, da! Istoria fotografiei este strâns legată de acest suport fragil, ieftin și tolerant deoarece suportă orice.
La început, marile declarații de putere ale omenirii au fost înscrise în materialele considerate „definitive”: granit, marmură, bronz.
Astăzi ne închinăm unei foi de Hârtie. Și dacă tot facem asta, hai să nu confundăm suportul cu mesajul purtat!
Să sperăm că vom trece repede peste această cataractă și ne vom ridica în nori (cloud) toate informațiile pentru a le consacra eternității.
Și totuși hai să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, și să nu încheiem aceste scurte rânduri fără a ne gândi că încă de la dobândirea liberului arbitru, omul a fost fericit să aibă în mână un șomoiog de Hârtie, mai ales în apropierea unei gropi…
Florin MIHAI, fotograf
