Pietreanul Dragoş Cîmpanu nu prea mai are timp liber în Germania. La mijlocul acestei luni, în calitate de antrenor al unei echipe de copii şi juniori, reprezentantul nostru şi-a condus echipa către locul III într-un turneu puternic. Întrecerea a avut un caracter oficial şi s-a desfăşurat în oraşul Nürnberg. La start, alături de sportivi antrenorului pietrean de la TSV Burgenbrach s-au mai prezentat, în concursul pe echipe, tineri luptători cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani, aparţinând altor zece grupări. La final, Dragoş Cîmpanu şi compania s-au bucurat pentru încununarea efortului lor cu prezenţa pe podiumul de premiere.
Învins de Dudău, dar rămâne pe locul III cu echipa
Ca sportiv la nivel de seniori, pietreanul este din ce în ce mai mult tentat să-şi caute un nou angajament în campionatul german pe echipe. Cu TSV Burgenbrach, Dragoş se găseşte acum în liga a treia după ultima retrogradare înregistrată. „Suntem pe locul trei dintr-un total de nouă formaţii competitoare“, spune luptătorul nostru, care a pierdut un singur meci în actuala stagiune din Germania. Înfrângerea a fost înregistrată, culmea, chiar împotriva fostului său coleg de la CS Ceahlăul Piatra-Neamţ, Vasile Dudău. 10-9 a fost scorul favorabil lui Dudău în disputa oficială contra celui care i-a fost acasă, în multe rânduri şi sfătuitor dar şi partener ideal de antrenament. „Sunt bucuros că tocmai aceşti copii care au crescut lângă mine în sala de acasă, la Piatra-Neamţ, m-au ajuns din urmă şi chiar au izbutit să mă învingă“, adăuga Cîmpanu.
Începe returul dar se gândeşte să plece la mai bine
La finalul acestei săptămâni, Dragoş şi ceilalţi echipieri ai grupării din Burgenbrach vor începe returul campionatului pe echipe. La respectiva secţiune, pietreanul optează să participe în cadrul stilului de lupte libere şi nu ca până acum, greco-romane. „Toate meciurile le-am câştigat, încă din prima repriză, cu o diferenţă mare faţă de adversari, gen 15-0. Ajuns în vârf de formă ca pregătire, luptătorul nostru recunoaşte că se gândeşte din ce în ce mai mult la ideea de a-şi găsi un alt angajament. Dacă reprezentanţii echipei mele nu vor dori să revină în liga a doua sau chiar mai sus, aş vrea să renunţ aici pentru ca mai apoi să-mi caut o altă echipă în Bundesliga, fie de nivelul primei sau cele de-a doua ligi“.
10 sezoane la TSV Burgenbrach
În 2015, Dragoş Cîmpanu aniversează zece sezoane petrecute, doar cu TSV Burgebrach în campionatul Germaniei pe echipe. În ciuda numeroaselor oferte de care a avut parte la finalul fiecărui sezon, luptătorul pietrean a rămas fidel taberei sale. „Am rămas cu sufletul dar simt că tot mai pot duce munca de sportiv la un nivel puţin mai sus“. Când nu se află la şedinţele de pregătire alături de copii din grupa sa ori cu echipierii de la nivelul seniorilor, Dragoş munceşte, zilnic, la cea mai mare fabrică din Europa, producătoare de instrumente muzicale: Thomann.
Mihuţ, Marian Mihai şi Dudău sunt şi ei apreciaţi la echipele lor
Cîmpanu nu este singurul luptător pietrean participant în campionatul german pe echipe. Ceilalţi foşti colegi de la CS Ceahlăul sunt împărţiţi pe la diverse echipe, participante în diferite ligi. Mihai Marian luptă în liga a IV- a şi a câştigat până acum 85% din meciurile propriei grupări. Vasile Dudău îi este adversar lui Cîmpanu, la nivelul întrecerii ligii a treia, dar şi-a câştigat 90% din confruntările programate. Într-un evident progres calitativ valoric se află şi Mihai Mihuţ. La nivelul categoriei sale de greutate, 66 kilograme, acesta din urmă a câştigat 85% din meciurile înscrise în calendarul competiţional la nivelul primei ligi din Germania. În Germania, cel mai greu, lui Cîmpanu nu-i vine atunci când trebuie să slăbească pentru a intra în categoria de greutate pentru competiţie. „Mă simt cumplit atunci când mi-e dor de Denis, copilaşul meu drag, de 4 anişori. Pentru a-i asigura lui un viitor mai bun, trebuie să mă sacrific eu“.
A câştigat simpatia suporterilor „Schwarzer block“ şi a sponsorului Small Allianz
Pe durata meciurilor oficiale din campionatul de lupte pe echipe, pietreanul Cîmpanu a reuşit să câştige şi simpatia suporterilor fanatici „Schwarzer block“. În cazul în care se va decide să slăbească până în limita categoriei 57 kilograme, Dragoş poate intra uşor în vizorul cluburilor participante în prima ligă germană de lupte. Dacă va rămâne fidel categoriei sale de acum, 61 kilograme, reprezentantul nostru poate opta pentru un club de liga a doua.
Celor de la TSV Burgenbrach le-ar trebui mai mulţi bani în condiţiile stabilirii unui obiectiv de promovare pentru Cîmpanu şi compania. Iar la momentul de faţă, alături de echipa pietreanului a mai rămas un singur sponsor, Small Allianz, „cel care îmi este şi un prieten foarte bun aici“, mai spune luptătorul plecat de la Piatra-Neamţ.
(Ciprian AVĂDANEI)