Ţinând cont că populaţia de lebede de pe lacul Bâtca Doamnei este afectată în continuare de epidemia de gripă aviară, poliţiştii locali au intensificat monitorizarea malului lacului pe toata aria de acoperire a municipiului Piatra-Neamţ. Lebedele identificate ca fiind moarte sunt raportate reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, acestea fiind eliminate din zonă conform procedurilor specifice în vigoare.
Totodată, de la debutul epidemiei şi până în prezent, zilnic, cetăţenii care locuiesc în apropierea lacului, dar şi pescarii amatori sunt informaţi cu privire la măsurile de precauţie pe care trebuie să le ia, astfel încât epidemia să nu se răspândească printre păsările din gospodării. „Este recomandată limitarea desfăşurării de activităţi sportive şi/sau recreative în scopul evitării contactului între păsările sălbatice de pe lacul Bâtca Doamnei şi populaţie. De asemenea, vă recomandăm să evitaţi hrănirea lebedelor şi raţelor sălbatice, pentru că există riscul ca gripa aviară să se transmită şi la om“, a atenţionat consilierul Irina Ştefănescu, purtător de cuvânt al Poliţiei locale Piatra-Neamţ. (Mihai SAVA)