-2.9 C
Piatra Neamț
luni, februarie 17, 2025
AcasăSocial„Lagărul“ de la căminul-spital Păstrăveni

„Lagărul“ de la căminul-spital Păstrăveni

Date:

l aproape 400 de copii au murit acolo până în 1990 l cazul a intrat în atenţia Parchetului General, instituţie sesizată prin denunţ pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunis

 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a înaintat un denuţ, la Parchetul General, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflaţi în căminul-spital pentru minorii nerecuperabili din comuna Păstrăveni. Conform lui Radu Preda, Preşedinte executiv IICCMER, regimul de la Păstrăveni, instituţie spitalicească aflată în timpul comunismului în administrarea Statului Român, a dus nemijlocit la moartea a 394 de copii între 1 octombrie 1966 şi 30 aprilie 1990. „Contextul istoric declanşator a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din România a iniţiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste. Creşterea forţată a populaţiei, strict cantitativă, fără respectul faţă de om şi fără asigurarea tuturor condiţiilor decente de viaţă, a avut printre consecinţe creşterea mortalităţii materne şi infantile, creşterea fără precedent a numărului de copii născuţi cu malformaţ ii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere, mii de copii ajungând orfani şi un număr impresionant fiind abandonaţi“, a explicat preşedintele IICCMER.

Copiii rebut

Potrivit investigaţiei făcute de IICCMER, în vremea respectivă, minorii care necesitau protecţie din partea statului erau împărţiţi în categoriile de „recuperabili“, „parţial-recuperabili“ şi „nerecuperabili“. Diferenţierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze“, total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar şi parţială, a acelor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial. Astfel, părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situaţia lor materială. Nu puţine au fost cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, erau nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreţinerea minorului în cămin. Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigură rilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poată acoperi acele cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuţie, „rebuturile“ fiind ascunse şi, la limită, evacuate. Experţii IICCMER au constatat foarte multe cazuri în care încadrarea copiilor în unităţi pentru deficienţi se făcea în mod eronat, aceştia fiind perfect sănătoşi sau având deficienţe fizice sau psihice minore şi deplin recuperabile. Astfel, relocarea minorilor din leagăne şi case de copii spre căminele-spital poate fi privită atât din perspectiva izolării minorilor ce nu puteau fi recuperaţi, cât şi a acelora perfect sănătoşi, ale căror costuri nu puteau fi acoperite integral de către stat. Flămânzi şi izolaţi Mărturiile adunate privind condiţiile de viaţă de la căminul-spital Păstrăveni arată că regimul de viaţă al minorilor se caracteriza prin alimentaţie necorespunzătoare, nerespectarea condiţiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenţ ei medicale şi izolarea de lumea înconjură toare. În perioadele cercetate, principalele cauze de deces, la căminul-spital Păstrăveni, au fost encefalopatie cronică infantilă – 163 de cazuri, bronhopneumonie – 119 cazuri, epilepsie – 33 de cazuri sau malnutriţie proteo- calorică şi oligofrenie – câte 11 cazuri. „În urma analizei actelor de deces şi a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experţi şi de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii uşor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susţin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existenţa unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din cele trei centre. Ca urmare a descoperirilor făcute, am înaintat o sesizare penală către Parchetul General, prima dintr-o serie de sesizări care vizează crime sistemice şi sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificaţiile administrative, profesionale şi politice“, se arată într-un comunicat al IICCMER.

„Zac în propria urină şi în excremente“

Denunţul făcut la parchetul General de IICCMER cuprinde şi următorul fragment dintr-un interviu acordat de preotul german Markus Weidman (parohia Nazarethkirche München) postului Radio Europa Liberă, pe 21 ianuarie 1991, privitor la condiţiile de la căminul-spital Păstrăveni: „Copiii zac în propria urină şi în excremente. Nu sunt niciodată îngrijiţi medical în niciun fel, când sunt bolnavi, nu li se face nimic. Dacă eşti doctor şi îţi iei în serios îndatoririle medicale, nu laşi să se ajungă la o astfel de stare de gravitate în cămin. Ar fi timpul să se pună odată capăt la această neglijenţă şi la această mlaştină. Copiii zac pe saltelele lor vechi, extrem de murdare, în aşternuturi mizerabile, într-o baltă de urină şi excremente, mai mulţi într-un pat“. De asemenea, mai este menţionată şi relatarea unui grup de voluntari care au ajuns în ‘90 la Păstrăveni unde au descoperit următoarele: „Copii incapabili să se exprime, erau aproape afazici, incapabili să comunice măcar într-un rudiment de vorbire. Aduşi într-un bazin de înot, copiii erau cuprinşi de o panică mergând până la isterie, la contactul cu apa. Transferaţi în staţiunea balneoclimaterică din Allgau – Germania, aceiaşi copii care anterior erau înspăimântaţi, ca nişte mici animale sălbatice, incapabile să vorbească, să mănânce ori să se îmbrace, în numai şase săptămâni învăţaseră să se exprime în germană, mâncau civilizat, se jucau, zâmbeau ca nişte copii normali“. Totodată, în denunţ este trecută şi declaraţia Barbarei Stamm, preşedintele Parlamentului Bavarez, declaraţie dată cu ocazia vizitei la Centrul de la Păstrăveni, în decembrie 2011: „Când am vizitat în 1990, pentru prima dată, căminul-spital pentru copii cu handicap de la Păstrăveni, m-a cuprins groaza şi o milă profundă pentru nenorocirea de nedescris pe care am întâlnit-o. Copiii care stăteau pe atunci apatici în paturile lor murdare, copii agresivi legaţi de paturile lor, copii înfometaţi şi îngheţaţi, s-au transformat în acei copii care astăzi pot râde şi cânta (deşi suferă de un handicap), în copiii care se joacă şi aleargă pe afară, în copiii care îşi găsesc satisfacţia în activităţi din atelierele şi gospodă ria anexă“.

 235 de copii cu vârsta între 1 şi 5 ani – morţi

Căminul-spital de copii deficienţi nerecuperabili de la Păstrăveni a fost înfiinţat pe 1 octombrie 1966, printr-o decizie a Consiliului Popular Regional Bacău, care prevedea totodată transferarea la Păstrăveni a căminului-spital din localitatea Bâra. Începând cu anul 1969, unitatea a trecut, din subordinea Ministerului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, în subordinea Comitetului Executiv al Consiliului Popular şi în coordonarea Direcţiei judeţene pentru probleme de muncă şi ocrotire socială. Căminul avea o capacitate de 130 de locuri, mărită până la 204 locuri, în 1989. La 1 octombrie 1966, din cei 130 de asistaţi, zece erau sugari, 34 preşcolari, 80 copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani şi şase adulţi. În martie 1970, numărul asistaţilor a crescut la 148, dintre care 85 de băieţi şi 63 de fete, repartizaţi pe grupe de vârstă astfel: 26 din grupa de vârstă 0 – 7 ani, 33 din grupa 8 – 10 ani, 61 din grupa 11 – 16 ani şi 28 din grupa 16 – 18 ani. Între 1975 şi 1989, numărul celor asistaţi în cămin a variat între 150 şi 185. Schema iniţială de personal cuprindea 68 de angajaţi, dintre care: un medic-director, o soră-şefă, cinci surori medicale, 21 de infirmiere, doi instructori ergoterapie, cinci spălătorese, tot atâtea îngrijitoare de salon, 12 muncitori, şapte persoane care se ocupau de administraţie şi nouă paznici şi îngrijitori. Între momentul înfiinţării şi 1990, la căminul-spital Păstrăveni, primul deces a fost înregistrat pe 29 octombrie 1966, iar ultimul din serie pe 29 aprilie 1990. În intervalul 1 octombrie 1966 – 31 decembrie 1969 sunt consemnate 31 de decese, 122 între 1970 şi 1979 şi 241 între 1980 şi aprilie 1990. Majoritatea celor decedaţi făceau parte din grupa de vârstă 1 – 5 ani (235 de cazuri), urmată de grupa 6 – 10 ani (73 de cazuri), grupa 11 – 18 ani (77 de cazuri), iar peste vârsta de 18 ani au fost înregistrate nouă decese. O analiză făcută de IICCMER asupra locului de provenienţă al copiilor decedaţi demonstrează faptul că cei mai mulţi proveneau din localităţi ale judeţului nostru (213 copii) sau din judeţe învecinate ca Bacău, Iaşi ori Vaslui. (Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

2 COMENTARII

  1. Evident, angajatii din vremurile respective nu au nici o vina.Ei isi faceau meseria cu maximum de responsabilitate, fiind niste profesionisti desavarsiti.Nu plecau niciodata pe usa din dos cu sarsanalele pline cu mancare si nu furau nimic. Statul comunist e singurul vinovat.

  2. Salarii, sporuri,vechime, furt mancare si barfa la navetistele de țatele angajate din Radeni si imprejurimi….munca nimic, copii ai nimanui, oare neamtul stie ? sa-l informam!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.