l cazul a intrat pe rolul Tribunalului, la sfârşitul săptămânii trecute
Fostul director al Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu“ – Adrian Alui Gheorghe şi fostul manager al Complexului Muzeal Judeţean – Iulian Ghercă, au contestat, în instanţă, actele prin care Consiliul Judeţean i-a demis din funcţii, luna trecută, în urma unor evaluări. Astfel, la data de 2 iunie, pe rolul Secţiei I Civila a Tribunalului au fost înregistrate, la litigii de muncă, dosarele având ca obiect „contestaţie act reintegrare în funcţie“, procese în care intimat este CJ. Practic, Alui Gheorghe şi Ghercă le cer judecătorilor să constate că demiterea lor nu ar fi fost făcută legal, întrucât la evaluarea activităţii (care a stat la baza demiterii) s-ar fi încălcat procedurile. Instanţa de sub Pietricica urmează să analizeze probele de la dosar şi să dispună; hotărârile nefiind definitive (ultimul cuvânt îl poate avea Curtea de Apel Bacău)
Reamintim că, pe 10 mai, CJ a decis „încetarea managementului, respectiv rezilierea contractului de management“ al lui Adrian Alui Gheorghe, ca urmare a rezultatului nesatisfăcător obţinut în urma testării – nota 6,89. La fel s-a întâmplat şi în cazul al lui Liviu Timuş, fost director al Teatrului Tineretului care a rămas fără scaunul pe care l-a ocupat în ultimii 11 ani, pentru 10 sutimi în minus faţă de nota 7. Singurul director de instituţie culturală care a scăpat de stresul demiterii a fost Carmen Nastasă (de la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“), care a obţinut nota 7,69.
(Mihai SAVA)
A cui ,,pupila” este blonda (nu de la drept ) directoare ,a centrului ptr cultura si arte ,,Carmen Saeculare”, unde a fost gasit geniul acesta al culturii ? Se pare ca avem numai genii la conducerea judetului ,ca de aceia jud Neamt este ultimul din Romania in ceace priveste salariile si castigurile dar avem unul din primele locuri pe tara ……….la somaj !
Romanii, plini de sine, sunt facuti sa nu se mai desprinda pana la moarte, de pe fotoliile in care au fost cocotati de aplaudaci!
Hai sa incurajam si pe altii, mai tineri si mai valorosi, decat acesti expirati, care au demonstrat ceea ce au avut de demonstrat.
Sunt convins ca vor fi numiti in aceste functii tineri merituosi, din Piatra Neamt, si nu papagali, ca cei de mai sus!