Incendiu la fosta Fabrică de Fibre Roman

Data:

Folosirea incorectă a unui flex în timpul tăierii unor utilaje la fosta Fabrică de Fire şi Fibre Poliamidice Roman a dus la producerea unui incendiu în după-amiaza de 4 noiembrie. Flăcările au izbucnit pe la ora 17, la clădirea dezafectată, aflată în curs de demolare.

Pentru stingere, pompierii au interve-nit cu două autospeciale. Când au ajuns forţele, incendiul se manifesta la deşeuri rezultate de la izolaţia unei coloane de polimerizare,  între etajele al doilea şi al treilea, cu posibilitatea propagării la etajele superioare, cu degajare mare de fum şi gaze toxice. Focul a fost stins rapid. Tot miercuri, pe la ora 17.30, din cauza jarului căzut de la o sobă, a luat foc o bucătărie de vară, lipită de o casă, în satul Vulpăşeşti (al comunei Sagna). La locul evenimentului s-au deplasat pompierii Detaşamentului Roman cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Au ars zece metri pătraţi din acoperişul anexei şi toate bunurile aflate în interior. Din fericire nu au fost victime.

Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, care pot avea urmări grave, prin pierderea de vieţi omeneşti şi pagube materiale, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ reaminteşte cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire: „Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare; nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă; nu adormiţi niciodată cu focul sau cu jarul aprins în sobă; nu aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta; nu aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile; nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa; asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a sobelor şi a coşurilor de fum, numai cu personal autorizat; nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune!“.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...

Contor de gaz în flăcări

O ţigară aruncată aiurea a dus la izbucnirea unui...

Pietreancă rănită într-un accident la Iaşi

O tânără în vârstă de 22 de ani, din...

Atelier în făcări

Nerespectarea normelor de protecţie la sudură a dus la...