Daune de 50.000 de euro într-o tentativă de omor cu maşina

Data:

Tribunalul l-a condamnat, în ziua de 3 noiembrie, pe romaşcanul Ionuţ Narcis Avram (fost Nechita – 36 de ani), la patru ani şi şase luni de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor. Iniţial, fapta fusese încadrată ca vătămare corporală gravă şi fugă de la locul accidentului, însă, ulterior, date fiind leziunile grave suferite de victimă, dosarul a fost declinat Tribunalului. Avram va sta după gratii pentru că, în dimineaţa de 15 noiembrie 2016, fără a avea permis, s-a urcat la volanul unei maşini, luând-o cu el pe soţie şi copilul lor, a mers în comuna Cordun şi, în curtea fostului CAP, s-a apucat să facă „drifturi), a pierdut controlul volanului şi a dat cu autoturismul peste doi bărbaţi. Unul din ei (băcăuanul Costică Ivan) a fost rănit grav, iar ulterior, medicii legişti au apreciat că leziunile suferite i-au pus viaţa în pericol. După accident, Avram a fugit de la locul faptei, fiind prins abia după trei zile. Pe parcursul procesului, soţia lui a făcut declaraţii false, drept pentru care a fost şi ea condamnată. Laura Avram a luat patru luni de închisoare, cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă. Ei i-a fost stabilit un termen de supraveghere de doi ani, interval în care este obligată să meargă periodic la „semnat“ şi să presteze 60 de zile de muncă (neremunerată) în folosul comunităţii.

Totodată, în acelaşi dosar, instanţa a mai dispus ca lui Ionuţ Avram să-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii profilului ADN, care va fi arhivat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, iar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să-i achite victimei daune morale de 50.000 de euro. Sentinţa nu este definitivă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...

Magazie făcută scrum la Gârcina

Din cauza unui scurtcircuit electric, în seara de 31...

Două fetiţe salvate de pe Ceahlău

O fetiţă în vârstă de 12 ani şi alta...