Acasă Eveniment Incendiu la Căminul Cultural Pipirig

Incendiu la Căminul Cultural Pipirig

2845
0
DISTRIBUIȚI

Din motive care urmează să fie stabilite, în seara de 30 ianuarie, a izbucnit un incendiu la Căminul Cultural al comunei Pipirig. Alarma a fost dată pe la ora 18.30, iar la locul evenimentului au intervenit, în foarte scurt timp, voluntarii cu autospeciala din dotare. În sprijin a fost trimis şi un echipaj al pompierilor târgnemţeni, cu altă maşină, dat fiind că exista pericolul producerii unei explozii, întrucât incendiul se manifesta la contorul de gaz al clădirii.

„În două minute de la anunţul pe care l-am primit din dispeceratul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă «Petrodava», am ajuns la locul intervenţiei. Acesta este motivul pentru care nu s-a produs dezastrul. În mai puţin de cinci minute am lichidat incendiul, o întârziere cât de mică ducea la pagube mari. Când am ajuns, ardea la contorul de gaz, o flacără de aproximativ şase metri înălţime pe petretele exterior al centralei şi al căminului, flacăra afectănd peretele şi ajungând la acoperiş. Am stins focul, am închis robinetul de alimentare şi am stins peretele şi acoperişul afectate“, a declarat Eugen Spătariu, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pipirig. Pompierii fac acum investigaţii pentru a afla de la ce a pornit flacăra.

Un alt incendiu a izbucnit ieri după-amiază, la o anexă gospodărească din Mastacăn (Borleşti). Pentru stingere s-au deplasat  trei echipaje de pompieri pietreni, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD de prim-ajutor. De asemenea, în sprijin au fost solicitaţi şi voluntarii din localitate şi oraşul Roznov, cu maşina din dotare. Focul a fost stins în scurt timp, apucând să distrugă doar o porţiune din grinda amplasată lângă coşul de fum.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.