l „Nu putea sta foarte mult timp departe de marea performanţă în handbalul feminin din România“, susţine antrenorul Dan Valentin, cel care a lansat-o pe portăriţa noastră spre cariera impresionantă în handball
Fosta handbalistă pietreană Luminiţa Huţupan Dinu (43 de ani) a preluat, de ieri, funcţia de antrenor cu portarii în cadrul grupării de Ligă Naţională feminină Universitatea Cluj-Napoca. Informaţia a fost confirmată de Cosmin Sălăjan, ma-nagerul formaţiei universitare ardelene. „Ne bucurăm să anunţăm că am ajuns la o înţelegere cu Luminiţa Huţupan Dinu. Ştim cu toţii ce valoare a avut Luminiţa ca jucătoare şi suntem convinşi că va aduce un mare plus echipei noastre la nivelul portarilor“. Angajamentul Luminiţei Huţupan Dinu pentru postul de antrenor secund la formaţia clujeană se va întinde pe durata acestui sezon de campionat, însă contractul are specifică o posibi-litate de prelungire din vara anului următor.
A trecut şi pe la vicecampioana HCM Baia-Mare, dar şi la naţionala U-17
Fostă portăriţă a primei reprezentative naţionale a României Luminiţa Huţupan Dinu a mai activat la nivel de senioare în cadrul grupării vicecampioane HCM Baia-Mare. În vară, antrenoarea pietreană a reprezentat, alături de antrenoarea Ma-riana Târcă, lotul junioarelor Under 17 al României, echipă clasată pe un onorabil loc 4 la Campionatul European.
După cinci etape derulate în Liga Naţională, Universitatea Cluj ocupă locul 5 în clasament. În paralel cu pregătirea portarilor la echipa ardeleană, Luminiţa Huţupan Dinu munceşte ca profesor titular în cadrul Centrului Olimpic de la Râmnicu-Vâlcea, oraş unde s-a stabilit cu familia de mulţi ani.
Descoperită şi şlefuită de regretatul Ovidiu Ţoc, promovată de Dan Valentin
„Luminiţa nu putea sta foarte mult timp departe de marea performanţă în handbalul feminin din România“, spunea profesorul Dan Valentin. Descoperită la Piatra-Neamţ de regretatul profesor-antrenor Ovidiu Ţoc, Luminiţa Huţupan Dinu a lucrat mai apoi timp de aproape 9 ani de zile sub îndrumarea tehnicianului Dan Valentin, în curtea fostei echipe feminine de prim eşalon, Relonul Săvineşti. Dan Valentin a fost cel care a preluat-o pe Luminiţa de la vârsta de 17 ani, din cadrul Clubului Sportiv Şcolar pietrean. În primii ani la nivelul senioarelor sub comanda lui Dan Valentin, Luminiţa Huţupan a stat doi ani de zile în „umbra“ Valentinei Ivanov-Călian, alt portar valoros la Piatra-Neamţ, care era titulară de drept în poarta săvineştencelor până la momentul sosirii Luminiţei Huţupan. „Luminiţa a avut foarte multe de învăţat de la Valentina. La un moment dat, pentru că amândouă ajunseseră la o cotă valorică ridicată şi nu mai ştiam care-i rezervă şi care-i titulară în poartă, convenisem să joace, fiecare dintre ele, câte o repriză în partidele oficiale“, îşi aminteşte Dan Valentin.
Drăgănescu: „Ce să fac cu ţăranca aia?!“/ Gavrilescu: „Ţi-o iau eu, numai spune-i să nu plece nicăieri!“
Tehnicianul pietrean ştie şi momentul primului pas făcut de Luminiţa Huţupan către înalta performanţă. „Ştiam că doar de la un club mare, precum Oltchim Râmnicu-Vâlcea va avea oportunitatea de a ajunge cel mai repede într-un campionat foarte bun, din străinătate. Tot insistam şi-i spuneam antrenorului Remus Drăgănescu să o coopteze la lotul naţional de senioare, dar mă refuza mereu. «Ce să fac cu ţăranca aia?!», îmi răspundea. Totul până într-o zi, când a auzit preşedintele Gavrilescu de la Oltchim, care m-a asigurat: «Ţi-o iau eu, numai spune-i Huţupancei să nu plece nicăieri!“. La Vâlcea, Luminiţa nu a stat foarte mult timp: doar doi ani după semnarea contractului în decembrie 1997. Actele au fost parafate la Oradea, cu prilejul unui turneu oficial intern, iar de la Oltchim, Huţupan a plecat în 2000 spre RK Krim Ljubljana. Kometal Skopje a fost cealaltă grupare din străinătate pentru care portăriţa pietreană a activat în carieră.
În plan continental a câştigat tot ce se putea
Luminiţa Dinu-Huţupan are un palmares impresionat: de trei ori câştigătoare a Ligii Campionilor, de două ori câştigătoare a Supercupei Europei, de zece ori câştigătoare a Ligii Naţionale din România şi a Campionatului Naţional în Slovenia, de nouă ori câştigătoare a Cupei României şi a Cupei Sloveniei, câştigătoare a Supercupei României în 2007, câştigătoare a Cupei Cupelor în 2007, câştigătoare a Trofeului Campionilor în 2007, semifinalistă a Ligii Campionilor în 2012. Cu echipa naţională feminină de handbal a României, Luminiţa a obţinut locul al doilea la Campionatul Mondial din 2005. În plus, pietreanca deţine titlurile de cel mai bun portar la Campionatul European din 2000, cel mai bun portar la Campionatul Mondial din 2005 şi cel mai bun portar din toate timpurile (votată cu 93,77% pe pagina oficială a IHF).
„Orice tânără handbalistă va avea mereu de învăţat ceva de la Huţupan“
Profesorul Dan Valentin susţine ideea că înregimentarea fostei sale eleve la formaţia Universitatea Cluj-Napoca se datorează în mare parte fostei colege a Luminiţei Huţupan-Dinu, de la echipa naţională, Carmen Amariei. „Amândouă au rămas foarte bune prietene de la lot, iar acum, pe undeva, era de aşteptat ca Amariei să o coopteze pe Luminiţa, ca antrenoare cu portarii, la Universitatea Cluj. Până la urmă, că Huţupan ajungea la Cluj sau în altă parte, un fapt este cert: orice tânără handbalistă va avea mereu de învăţat câte ceva de la Huţupan“, completează profesorul Dan Valentin.
(Ciprian AVĂDANEI)



